E marte, 16.04.2024, 02:27 AM (GMT+1)

Kulturë

Cezarina Adamescu: Grigore Vieru

E merkure, 25.03.2009, 08:51 PM


Grigore Vieru
Grigore Vieru
Carte GRIGORE VIERU

ÎNTÂLNIRI CRUCIALE
?I O S?RB?TOARE A CUGETULUI ROMÂNESC

Preparate CEZARINA ADAMESCU, Gala?i, 23 februarie 2009

A?a cum bine a spus fratele nostru întru cuget românesc, Poetul Grigore Vieru, Poesia a avut întotdeauna drept sfânt? menire ”s? încurajeze soarele s? r?sar? ?i femeia s? nasc?”.
 Am citat aceste cuvinte nu întâmpl?tor. Ele-mi aduc aminte de salba de sim??minte care mi-au r?scolit fiin?a în acel crucial an 1989, când la gr?dina de var? a urbei noastre, ne-a fost d?ruit de c?tre Opera Român? din Ia?i, un neuitat spectacol intitulat ”Vin din Mun?ii Latiniei”, spectacol de cuget ?i sim?ire româneasc?, în care cele dou? arte Poesia ?i Muzica s-au împletit în chipul cel mai armonios, atingând culmile des?vâr?irii. Îl avea ca protagonist pe Grigore Vieru, fratele nostru de suflet ?i sânge, al?turi  de Silvia ?i Anatol Chiriac, Iurii Sadovnic ?i Grupul Legenda.
 Sunt 19 ani de atunci dar parc? a fost ieri. Ca simpl? spectatoare, am fost confruntat? în ziua aceea cu o priveli?te cel pu?in insolit?: când am ajuns în micul scuar din fa?a gr?dinii Central unde se aflau sute de oameni ner?bd?tori s?-?i manifeste simpatia ?i admira?ia, precipitându-m? spre intrare, am dat piept cu un nesfâr?it cordon de oameni ai ordinii publice, înarma?i cu bastoane de cauciuc, înso?i?i de câini lup ?i purtând ?ignale stridente ?i alte asemenea arsenale. Str?juiau intr?rile stând la distan?? de 2 metri unul de altul ?i p?zeau – ce?  Un artist? Un mare poet universal? Un grup folk? Cânt?re?i de profesie? Ce comedie! Dar oare Nichita a fost ?i el p?zit la Struga, când a fost încoronat, pe drept cuvânt, Rege al Poesiei? Dar al?i câ?iva poe?i universali, la marile festivaluri Herder sau Etna Taormina, au fost oare tot atât de stra?nic p?zi?i de fanii lor, care nu fac altceva decât s?-i admire nelimitat, f?r? grani?e? C?ci iubirea, admira?ia, afec?iunea pentru oamenii de cultur? ?i arti?ti nu prea cunosc grani?e. Ele transgreseaz? ?i Timp ?i Spa?iu ?i se manifest?, în felul lor, zgomotos ?i cât se poate de sincer, nepremeditat, ci spontan ?i, cu atât mai puternic.
 ?i apoi, cui i-ar trece prin cap s? fac? cel mai mic r?u unui Poet? Cum s? love?ti o stea, un luceaf?r?
 Dar atunci, am fost purtat? ”nevoit” de valul mul?imii ?i condus?, mai bine zis îmbrâncit?, ?i direc?ionat?, precum oaia la strung? pe un culoar format din oameni în uniforme ?i câini negri. Se p?trundea în ?ir indian, câte unul, ca la analizele micro, înaintând anevoios, ceea ce sporea starea  de nervozitate ?i mai ales, anxietatea. Parc? p??eam spre o camer? galben?,  spre un  univers concentra?ionar, unde nu exist? decât intrare. În sfâr?it am p??it pragul gr?dinii, cu inima strâns?. Eram devastat? de st?ri contradictorii: team?, bucurie, ner?bdare ?i un u?or sentiment de culpabilitate ?i mai ales penibilitate. M? ru?inam chiar c? nu pot s?-mi manifest în mod liber ?i pa?nic sim??mintele de admira?ie ?i trebuie s? fiu ”p?zit?” pentru acest lucru. ?i m? tot gândeam, cum s-or fi sim?ind oaspe?ii no?trii moldoveni, fra?ii de sânge, care nu pot nici ei s? se manifeste plenar ?i sunt condi?iona?i în ceea ce prive?te repertoriul.
 Mi-am ales un loc, nu prea în fa??. De altfel, puhoiul acela viu de oameni, fiind dirija?i, ocupaser? cam jum?tate din suprafa?a gr?dinii cinematograf de var? ?i mai r?m?seser? scaune în cealalt?.
 Acum pot s? spun c? plecasem de-acas? c-un gând secret care putea fi lesne interpretat. Dar era un gând a?a de nevinovat! Voiam, de fapt, cu tot dinadinsul, s?-l v?d îndeaproape pe Grigore Vieru, pentru care nutream ?i nutresc ?i ast?zi un sim??mânt de ne??rmurit? admira?ie. Voiam s?-i simt preajma, s? v?d nimbul acela de inefabil care-i înconjoar?, blând chipul, s?-l ating u?or, fie ?i în treac?t, s? m? încredin?ez c? exist?.
 Am fost dintotdeauna excesiv de timid?. Nu-mi place s? dau buzna, s? agresez actorii la cabine, de?i-i iubesc ?i respect foarte mult, având pentru ei sim??minte speciale. De data aceasta,  trebuia,  era imperios necesar. Cu orice risc. Am avut nevoie de un efort de voin?? ?i un curaj f?r? margini s? pot urca, înainte de începerea spectacolului într-un moment mai lini?tit, cele câteva trepte spre scen?, în culise, unde era un vacarm de nedescris. Mult tineret ?i copii se înghesuiau la u?a cabinei Poetului. Oamenii de ordine ?i organizatorii spectacolului p?zeau cu str??nicie intr?rile. Maestrul se odihnea între spectacole, era – mi s-a spus – bolnav ?i obosit. Aveam ?i eu un buchet de crizanteme albe pe care le purtasem precum pe o crengu?? de m?slin s? vestesc PACEA. Mai avem la mine preg?tite anume, dou? portrete de-ale Eminescului nostru ?i  un ”arhipelag de  visare”, o plachet?  de versuri proprii pe care o publicasem de curând. Un modest omagiu. Atât cât m? pricepusem. Atât puteam eu s?-i d?rui, fiindc? TREBUIA S?-I D?RUI CEVA,  o dat? cu cele mai cuviincioase mul?umiri pentru simplul fapt de a exista, de a respira acela?i aer cu noi, pur ?i simplu, binecuvântându-ne ?i iluminându-ne cu aura chipului s?u, cu blânde?ea din zâmbetul s?u, din mirabilele dumisale cuvinte d?ruite tuturor, deopotriv?.
 Dar… am fost îndep?rtatat? din preajm? cu brutalitate, somat? s? p?r?sesc culisele dac? nu vreau s? dorm la mili?ie. Atunci, cu un curaj pe care doar disperarea, nebunia sau dragostea ?i-l pot insufla, am rugat un impresar de la ARIA s?-i înmâneze florile ?i cartea, explicându-i, c? nu doresc, de fapt, nimic altceva. A în?eles? N-a în?eles? Cert e c? a luat modesta mea ofrand?, iar eu am coborât repede, tocmai la timp pentru a-mi feri de priviri indiscrete, obrajii dogorind, de parc? a? fi s?vâr?it o fapt? nedemn?, de care trebuia s?-mi fie neap?rat ru?ine.
 Pe toat? durata spectacolului am avut lacrimi în ochi. Nu-mi aduc aminte s? m? fi emo?ionat atât de tare la vreun alt spectacol. Sufletul meu  a vibrat în aceea?i limb? cu a lor. N-am s? uit niciodat? cuvântul de început al spectacolului: Fra?ilor!
 Nu ne era îng?duit s? r?spundem altfel, decât prin aplauze. ?i am aplaudat frenetic, f?r? s? mai iau aminte la ?uvoaiele de lacrimi care curgeau nest?vilit, am aplaudat împreun? cu tot norodul acela, în acordurile imnului : ”Eu vin din mun?ii Latiniei/ Deci ?i scrisul mi-e latin”.
 Am hohotit pur ?i simplu cu mâinile, pân? când mi-au amor?it palmele.
 Într-un târziu, m-am desp?r?it cu greu de scaunul meu incomod din gr?dina aceea improprie pentru un spectacol de asemenea ?inut? artistic?. Încet-încet, gr?dina a r?mas pustie, prin aer înc? vibrând acordurile sublime, paleta de timbre ?i sonorit??i, efect al memoriei sintetizatorului, care parc? rev?rsau în sus, c?tre stele, pic?turile unui cânt la psaltirion, peste glasul blând, cald ?i foarte tandru, foarte tandru (parc? îmi ?optea numai mie?) al Poetului Grigore Vieru, Papa Grig, p?rintele Abecedarului, Domnul cel mai iubit din Republicile Române?ti ale Poesiei.
 În acele mirabile zile, când toat? urbea respira aerul acestei s?rb?tori a cugetului românesc, s-a interzis de c?tre înalta conducere a jude?ului întâlnirea scriitorilor g?l??eni cu acest frate de condei, limb? ?i sânge. N-am în?eles niciodat? de ce. S? nu ne influen?eze sau s? nu-l influen??m? Ca ?i când Poesia n-ar cunoa?te ?i alte c?i de comunicare subteran?, de comuniune spiritual?, pânze freatice care se revars? în suflete provocând tandre?e-n averse, mari inunda?ii nostalgice din toate direc?iile ?i întâlnindu-se într-un punct comun, acolo unde nimeni nu poate p?trunde decât Duhul Sfânt : sufletul omenesc.
 Oamenii ace?tia nu trebuie dinadins s? se caute, dar nici s? se ocoleasc?. Se g?sesc oricum. Se ghicesc de la distan?? purtând însemne distincte. Insigne pe din?untru. Îi îndeamn? acel dor care, cu ochii închi?i devine ?i mai intens, mai fl?mând ?i mai dornic de a-?i c?uta afinit??i elective.
 De ce mi-a revenit în memorie în aceste zile, dup? atî?ia ani, concertul spectacol oferit de moldoveni în ?ara mum?, e lesne de în?eles.
 Întâmplarea are un tâlc. R?d?cinile ei încol?ite, au semin?e adânc împlântate în l?untrul meu vulnerabil. Explica?ia ar fi aceasta:
 Consider ca pe un drept legitim al fiec?ruia dintre noi nevoin?a de a-?i cunoa?te ascenden?ii, de a ?ti cum ?i de unde a ap?rut el în lumea aceasta, care îi sunt r?d?cinile.
 Printr-un ciudat ”joc al întâmpl?rii”, eu nu mi-am cunoscut niciodat? bunicii. Întreaga copil?rie am fost r?v??it? de aceast? acerb? dorin??: de a avea un bunic ?i o bunic?, dac? nu chiar câte dou? perechi, la care s? m? pot refugia atunci când m? tem de înghe?, de câini, de vise urâte ?i de întuneric.
 N-am avut parte de aceast? binefacere. În schimb, am s? v? spun o poveste simpl?. Este aceea a unei femei. În acest ora? a fost cu des?vâr?ire str?in?. N-a avut nici m?car o rud? ?i nu ?tiu ce valuri o purtaser? aici, lâng? b?trânul acesta de fluviu, s? nasc? prunci, s?-i creasc? ?i s?-i statorniceasc?. S-a n?scut la Ol?ne?ti, Jude?ul Cetatea Alb?. Cântecele cu care a ademenit somnul pruncilor ei erau în limba dulce, bolov?nos de moale ?buna ijimioarai nespus de drag? a moldovenilor basarabeni.
 La vârsta de 21 de ani ?i-a pierdut definitiv p?rin?ii, Sonia ?i Filip, precum ?i pe fratele ei, Leonida care,  cu to?ii, în iulie 1940, în primul val al a?a-zisei ”retroced?ri”, au fost deporta?i, îmbarca?i în bacuri, cu ce se aflau pe ei ?i cu o brum? de lucru?oare strânse-n prip? ?i du?i perntru totdeauna prin cine ?tie ce zon? necunoscut? a Siberiei.
 Oricâte eforturi a f?cut femeia s?-i g?seasc? prin forurile interna?ionale, prin Crucea Ro?ie, prin ARLUS ?i alte societ??i, s-au dovedit f?r? rezultat. Nu le-a putut da de urm?, ?i a tr?it a?a, toat? via?a cu nostalgia pierderii lor în suflet. Uneori când sp?la sau c?lca lenjerie, femeia aceea blând? ?i frumoas? ?i trist?, cânta pe limba ei u?or deformat?, cântece din copil?rie ?i lacrimi mari îi c?deau în albie, f?cându-se una cu spuma aceea, imaculând-o. Niciodat? n-a sp?lat rufe, f?r? s? plâng?.
 De atunci nu npot s? suport când v?d o femeie sp?lând rufe în albie.
 De 7 ani, femeia aceea, s-a dus s? se întâlneasc?  în  Patria de sus, cu p?rin?ii ?i fratele ei, Leonida. C?tre sfâr?it, încetase s?-i mai caute, i se p?rea totul zadarnic. Dar a tr?it 40 de ani cu aceast? imens? durere în suflet. Purta, pân? în zilele din urm?, urmele unei frumuse?i aproape nepermise pentru  o femeie s?rac? ?i r?m?sese la fel de blând? ?i nefericit?.
 Femeia aceea s-a numit Arionda ?i dintr-o fericit? întâmplare, a fost mama mea.
 O clip?, la spectacolul acela, am avut gândul nerverosimil c? arti?tii de peste Prut au respirat acela?i aer cu bunicii mei necunoscu?i ?i pierdu?i pentru totdeauna, c? le pot reg?si surâsurile pe chipurile acestor oameni atât de îndr?gi?i în lumea fermecat? a cuvântului ?i a muzicii, c?-i reg?sec chiar. ?i c? mi se va permite, s? le încredin?ez f?r? rezerve, sufletul ?i întreaga fiin??.
 Iar pe Grigore Vieru îl situez  coborâtor din spi?a funciar? a  buneilor mei materni, a unchiului Leonida ?i a neuitatei  mame mele, Arionda.

21 Iunie 2008,
Începutul verii astronomice


IN MEMORIAM

GRIGORE VIERU

BOCETUL NEAMULUI

Neamul meu de peste Prut
Blând ca un surâs durut,
Neamul meu de peste ape
Mi l-am tras de ochi – aproape.
Neamul  meu de peste cer
Îmi întinde l?icer,
Îmi întinde punte lin?
Pe spinare de Lumin?;
Pe spin?ri de curcubeu
Oropsitul, neamul meu.
Neamul – ca desprins din rama,
Neamul consâgean cu mama.

Limba-mam? ce ne doare
Aur? nemuritoare,
Blând? l-a înf??urat
Pe acest firav b?rbat;
Aur? de nemurire,
Pe al Poeziei Mire.
Mierea ei trecut?-n vers
E pecetea de ne?ters,
E-un sigil de foc, ia sama,
Limba dorului de mama.

Neamul cel n?p?stuit,
Neamul îndumnezeit,
Neamul cel anahoret
Neam r?mas f?r? Poet.
Neam cu limba presurat?,
Neam de sârm? înghimpat?.
Neam lovit de aprigi soarte
Neamul meu – r?nit de moarte.
În  b?t?i de vânturi rele
Neamul neamurilor mele.
?sta-i neamul cel mereu
Cruce grea de Dumnezeu.

Eu cu leg?mânt m? leg,
Neamului cel neîntreg,
Neamului cel v?duvit
Neam ce ast?zi e lovit,
Neamului în jale, bietul,
Fiindc? i-a plecat Poetul.

Neamul meu basarabean
În ve?minte de mirean,
În purtare – sacerdot
Coborât din Sabaot.
Dezunit ?i împ?r?it,
Neamul mamei cel iubit,
Neamul înecat de plâns
Floare de opai? stâns.

Plâng izvoarele în clocot
Plâng ?i limbile de clopot,
Plânge iarba în otav?
Sub?ireau? ?i firav?,
Plâng ?i floarea ?i ninsoarea
De pe iarb? plânge boarea,
Plânge – azurie – zarea,
Plâng ?i muntele ?i marea,
Plânge codrul în desime
Plânge ?i nu-l ?tie nime’.
Plânge frunza g?lbenea,
Plânge iarba mititea,
Plânge-n carte Albinu?a
Fiindc? tat?l ei, fugu?a,
A plecat  t?cut pe-o stea
Stea de rou? ?i de nea.

Plânge?i, surioarelor,
Apelor, izvoarelor,
Mun?ilor, câmpiilor,
Plângi, tu, floarea viilor.
Plânge lamura de grâu,
N-are cine-o ?ine-n frâu.
Hohotesc p?durile,
Casc? toate gurile,
Scorburile, ?urile;
Plânge vântul morilor,
?ip?tul cocorilor.

Plâng Lipcanii, Pererita,
?i Soroca-?i cerne sita,
Basarabia – cernita,
România – înrudita.
Sita lor, cu lacrimi grele
Plânge-n versurile-acele,
Plânge-n versurile-aceste
C? Poetul nu mai este,
Plâng cu to?i din tat?-n fiu,
Pentru chipul s?u cel Viu,
Pentru chipul s?u cel drag,
Plâng meleag peste meleag,
Plânge ast?zi tot cuprinsul,
Plânge Versul, neînvinsul.
Toate-acestea se unesc cu
Plânsetul lui Eminescu.
Plânsul fratelui mai mare,
Preacinstit cu-nfiorare.
Cerurile s-au deschis
S? primeasc? înc-un Vis,
Stea c?zând, ce s-a-n?l?at
Într-un  crug înmiresmat.

M? jelesc ?i nu în van,
Neamului, al meu liman.
Eu m? tângui, m? jelesc
Pentru neamul românesc.
Mi-am g?sit în el alean,
Neamul meu basarabean.
Eu pe cruce-oi jurui
C? în veci l-oi pomeni.

Plânge satul Pererita,
Plânge iarba, vestejita,
Plânge iarba, înghe?ata,
C? Grigore-n cer plecat-a.
Plânge piatra, plânge râul
?i de jale plânge grâul.
La Lipcani e doliu greu,
Plânge-ntregul neam al meu,
Sufletul din cer al mumei,
Plânge ca ?i pumnul humei.
Îngerii jelesc în cor
C-a plecat Poetul lor.
Plâng ?i pruncii ne-n??rca?i,
Plâng b?trâni-nfrigura?i.

Plânge casa-ngenuncheat?
Dup? pruncul de-alt?dat?,
Plânge crucea, plânge ceara,
?i-i îndoliat? ?ara.
Plânge azima-n potire
Poezia f?r? Mire.
Trup de praf r?t?citor,
Sufletul nemuritor,
Moartea o a preschimbat
În cunun? de-mp?rat,
În cunun? de safire,
Pentru-al Poeziei Mire.

Fruntea-mpodobind cu laur,
În?eleptului – Drept Faur,
Ce-a pl?tit cu pre? de sânge
Tot ce-n ?ar? ast?zi plânge.

De pe fruntea tutelar?
?i din gura lui amar?,
Ba din ochiul blând ?i trist
?i din trupul s?u de crist
Strofe izvor?sc în stele
Ca ?i lacrimile grele.
Stropi din roua plânsului
Cad pe fa?a dânsului,
Floricica dorului
?i-a nemuritorului,
C?ci Poetul n-a pierit,
Dimpotriv?-a nemurit.

Nu mai plânge maic?-a?a,
Fiindc? el va învia.
Limba mamei care-l doare
Aur?-i nemuritoare.
Stea c?zând în ceruri sus,
Lâng? fa?a lui Isus,
Gemnat? c-un Luceaf?r,
Stea pe cerul înc? teaf?r,
Steaua maicii dumisale
Stea ce s-a n?scut din jale.

CEZARINA ADAMESCU
18 ianuarie 2009, Gala?i, România


O CARTE DINTR-O MIE - POEME OMAGIALE  PENTRU GRIGORE VIERU

O CARTE DINTR-O MIE

Ce carte ?i-a? închina
eu ?ie,
iubitul meu domn,
în stare s? te adoarm?
?i s? te trezeasc? din somn?

Ce carte, ce carte,
care s? te cheme din moarte,
s? te întoarne din drum,
dintre stele – duium?...

Ce carte s? scriu,
prea iubite, Poete,
s-o parcurgi toat?, pe îndelete,
s? str?ba?i o alee
ca pe Calea Lactee,
s? nu te mai doar?
un Neam ?i o ?ar?;

s? nu te mai ard?, bun?oar?,
ochii de plâns la hotar??

S? nu te mai doar?
albastrul de zid,
surâsul rigid,
Limba numit? Duminic?,
Atunci când nu se cuminec??

O carte drept pod peste Prut,
s? nu te frâng? cuvântul durut,
din flori aruncate pe val,
din sunet de nai ?i caval.

Un pod peste ani
din mâini în?l?ate
în rugi preacurate,
din iri?ii t?i diafani,

frate iubit,
domn (ne)murit
asta î?i scriu,
Grigore, iubite,
pe neauzite,
pe nefrunz?rite,

o carte dintr-o mie
în stare cel pu?in
s? te-nvie!

MAMA DOCHI?A

Maica mea, obraz amar
?i-a adus fecioru-n dar
Nu basmau?, nici rochi??,
Ci, cuvintele, Dochi??.

E?ti – Eudockie-n câmpie
Ca izvor de ap? vie,
Ca un fir de iasomie,
Printre frunze de tutun.

Eu cuvintele-mi adun
?i te-anun? c-al t?u b?iat
Va sosi neap?rat.
Pe c?rarea dinspre sat
Cum venea ?i alt?dat’.

?i te-anun? c-al t?u fecior,
Vine azi înceti?or.
Spune-i tu lui Dumnezeu
Cum i-ai spus mereu, mereu

Ca s?-i preg?teasc-un pat
Din vers dulce ?i curat,
C-a venit s? se-odihneasc?
Fiu-n Limba Româneasc?.

MAICA

O, mam? Dochie, iubit?,
Copil?rie-mb?trânit?,

Meleag ?i grai ?i permanen??.
Tu e?ti a dragostei – esen??.

Tu e?ti a lumii neuitare,
Întemeiat? pe-ntrupare.

E?ti leac, întoarcere acas?,
E?ti Miori?a credincioas?

Îndr?gostit? de p?stor
?i e?ti alean ?i e?ti fior.

E?ti Adev?r proptit în Bine,
E?ti totul, totul pentru mine.

O STEA C?ZÂND, SE-NAL??

O stea, c?zând, s-a în?l?at
Pe-un cer cu stele pres?rat.
O stea pe cerul înc? teaf?r
Îngem?nat? c-un Luceaf?r.

Pe o planet? populat?
Cu suflete f?r? de pat?.
Curg râuri-râuri de cuvinte
Desprinse din izvoare sfinte.

Privind acum pe cer, tot natul,
Cu dragoste, c-a?a e datul,
Î?i recunoa?te steaua-ndat?
Cu sfânt Luceaf?r-gem?nat?,

Tremur?toare ca-ntr-un vis
Ce lumineaz? în abis.
Cei doi, Grigore ?i Mihai
?i-au dat bine?e azi în Rai.

P?RINTELE ABECEDARULUI

P?rinte de Abecedar,
Alc?tuit cu drag de har,
Tu literele-ai scos din sân
Le-ai fost supus, le-ai fost st?pân.

?i frate ?i copil în vers,
Ai pres?rat în Univers
Miresme ?i-adieri de cânt,
Tu – robul Regelui-Cuvânt.

O inim? ce-i ve?nic treaz?
?i sufletul ce-atent vegheaz?
Cu-adânc? dragoste de glie
?i de M?icu?a Românie

În Templul Limbii, foarte drag?,
Te-ai  nevoit, o via??-ntreag?.
Tu, vrednicul Sem?n?tor
Ajuns profetul tuturor.

P?rinte drag, Poet smerit,
Murind, acum ai nemurit,
Lumini de candel? ?i sfe?nic
Poemele – r?mân? ve?nic

În sufletele de români
De-aici, de-acolo, din str?buni
C?l?torind spre viitor
Cu numele-?i nemuritor.

Poe?i de dincoace de Prut
?i-aduc azi ultimul s?rut;
?i-aduc ?i-o sfânt?-mbr??i?are
?i-?i d?ruiesc o alb? floare:

E floarea Limbii române?ti
Ce-a izvorât la Ipote?ti.

O COLUMBI??

Poetul aureolat
Nicicând din lume n-a plecat

Din nimbul lui cel crucifer
Un porumbel ?â?ne?te-n cer.

E columbi?a cea m?iastr?
Ce cuib î?i face într-o astr?

Atunci când zorile mijesc:
Crâmpei de suflet românesc.

Pe firmamentele cere?ti
Ale culturii române?ti.

COLIND TRIST

Colindele abia ce-au stat
Dar Lerui, Doamne, n-a-ncetat.

E-un Lerui-ler ?i Linu-i lin
S?-i fie somnul  un alin.

S?-i fie inima-mp?cat?
F?ptura toat? dezlegat?

De taine vechi, de taine noi,
Acum ?i-n Ziua de Apoi.

Iertat ?i binecuvântat,
Pe-aripi de serafimi purtat.

Le spun colindelor s? tac?.
Înl?crimat?-i gura seac?,

Înl?crimat?-i gura rece,
C? Vreme vine, vreme trece…

EMINESCU PENTRU POET

Este plânsetul, izvorul,
El e – de acas? – dorul.
Codrul, frate-ngem?nat
Starea lui „A fost odat’…”

Toate asta-s la un loc,
Într-o lacrim? de foc.
Peste-ntregul Univers
Prinse-ntr-un crâmpei de vers.

Este dragostea de mam?,
E iubita cu n?fram?,
Este umbr?, este vis,
Luminând în Paradis…

IZVOR

Ochii, fruntea-?i limpeze?ti
În izvoarele cere?ti.

Râul, ramul  te p?streaz?
Întru verde-?i lumineaz?.

Sufletul se na?te iar
Într-o stea de chihlimbar.

El e arbore de dor
?i e-un încercat fior.

Înspre fa?a lui te pleci
C?-i nemuritor în veci….

AI FI PUTUT….

În golul cel necunoscut
Ai fi putut s? fii pierdut.

Dar umbra zarz?rului  verii
B?tea timid la geamul serii.

?i stelele, de sc?p?tat,
De câte ori le-ai num?rat?

Pe deal, pe ?ei de curcubeu,
De mân? doar cu Dumnezeu.

Icoana geamului de sus
?i-arat? chipul blând: Isus.

„TAINA CARE M? AP?R?”

„Sunt iarb?, nu pot fi mai mult”.
Al Universului tumult
M? poate într-o zi strivi,
Iar cerul însu?i m-o jeli.

Românule, înfrânge-?i teama:
Din ceruri m? jele?te   m a m a.

M? vor jeli adeseori
În zare, ?iruri de cocori.

Pe soare, ploaie ori ninsoare,
Jeli-vor s?lcii plâng?toare.

Va ?uiera amarnic vântul
?i-n zori m? va jeli p?mântul.

Vor plânge pruncii ?i so?ia,
M? va jeli ?i Poezia.

M? va boci încet, frumos,
I-am fost atât de credincios…

Ii port insigna pe sub hain?.
M? ap?r? o sfânt? tain?.

Nu plânge?i, le voi spune-ncet
?i nu-l întoarce?i pe Poet

Când a pornit spre steaua lui
C?-i steaua Eminescului.

N?scut din glorie ?i chin
E crugul versului divin;

E crugul versului ceresc
N?scut din os de Eminesc.

Aprinde?i candele  de flori
Pe câmpuri r?spândi?i culori,

T?mâie arde?i în c??uie
?i-apoi privi?i cum fumul suie.

Lumina ?i mireasma bun?,
R?mâne-va în carte – run?.

Iar sufletul ca de copil
R?mân?-n carte  - un sigil.

CEZARINA ADAMESCU
Gala?i, 19 ianuarie 2009

CEZARINA ADAMESCU

ROST ?I DEVENIRE

GRUPAJ MEMORIAL DEDICAT POETULUI

GRIGORE VIERU


DARURI

Doamne, sfânta lui nemoarte
A intrat demult în carte;

Sfânta lui temeinicie
A intrat în ve?nicie.

Sfânta na?tere a lui
Grâul a-nflorit pe grui.

Lucrul mânurilor sale
A umplut cu vârf pocale.

Rodul inimii curate
Se m?soar? în carate.

Numai, Doamne, dorul lui
Este ca al nim?nui.

PENTRU TO?I ?I PENTRU TOATE

Pentru grâu ai scris litanii,
Pentru iarb?, dulci pisanii;

Pentru ploaie ?i z?pad?
?i-ai dat ultima monad?

?i adus-ai imn ??rânei
Pentru sfânt – mirosul pâinii;

Pâinea dragostei cu rod
D?ruit-ai la norod.

Dintr-al soarelui izvod
Raze-ai împletit drept pod.

Pomului cel înflorit
Cu m?rgele-mpodobit

Cu m?rgele vii de aur,
I-ai slujit drept me?ter faur.

Sânului -  al ??rnei-mume
Tu i-ai d?ruit un nume.

Pentru tot ce s-a ivit
Tu te-ai frânt ?i împ?r?it.

Precum pâinea pe altar
?i le-ai pres?rat cu har.

Toate-acestea ast?zi lâng?
Tine sunt ca s? te plâng?.

LA PERERITA ?I PRETUTINDENI

To?i ??ranii-au stat din munci.
Tace  gângurit de prunci.

Tace ploaia, tace vântul
Vân?t s-a f?cut p?mântul.

Frânge mâinile, m?icu?a
Înnodându-?i b?sm?lu?a,

Înnodându-?i plânsul greu,
Azi suspin? Dumnezeu.

Firele de-argint ce leag?
Cerul de p?mânt în ?ag?

S-au oprit la jum?tate
C?ci Poetul din cetate

A plecat spre z?ri veline
La m?icu?a lui, vezi bine.

Numai clopotul tot sun?
?i ne-adun? împreun?

S?-l conducem cu alai
Spre c?su?a lui din Rai.

?ARA ?I LIMBA

Basarabia e plâns?,
În durere mut? strâns?;

Într-un glas s?-l pomeneasc?
Plânge Limba Româneasc?

Fiindc-a fost al ei p?rinte
Bardul  - inim? fierbinte.

Toat? via?a pe p?mânt
Graiu-l socotea ca sfânt.

Durerata ?ara lui
N-a mai fost a cucului

Cuib pustiu cu fiii du?i
Prin str?ini b?tând la u?i

Ci s-au reîntors acas?
Într-o Limb? preafrumoas?.

Însu?i Regele-Cuvântul
Îi sl?ve?te ast?zi Cântul.

PLÂNSUL PIETRELOR

Plânsul pietrelor n-a stat,
Cu obrazul nezvântat

S-a întors, s-a r?sucit.
St? p?mântul împietrit

Împietrit ?i n?ucit,
De durere amu?it.

Rana lui cea arz?toare
Ast?zi n-are-asem?nare.

Glasul ??rii sugrumat
E de plâns ?i de oftat

?i de lacrim? amar?
Parc?-i mai pustiu în ?ar?.

Iarba, toate florile
?i-au pierdut culorile

Parc? le-a pierit parfumul
Din bageacuri st? ?i fumul,

Dinadins nu vrea s? suie
C? Poetul ast?zi nu e.

Ast?zi a plecat Poetul
Cu de-a sila, cu de-a-ncetul

?i-ntr-o ultim? privire
Ne-a l?sat a lui Iubire.

POETUL

E fiin?a Limbii sfinte
Plin? de înv???minte;

Este glasul tun?tor
Al întregului popor.

Este con?tiin?a vie
A ce-a fost ?i va s? fie.

Este nimbul cald al orei,
E lumina Aurorei.

Este Doina – dar cerescu,
Sufletul lui Eminescu.

Este adev?rul pur,
Visul care-a prins contur.

Este tot ce-n zare vezi
Când spre în?l?imi cutezi.

El e glasul ce mereu
Cheam? c?tre Dumnezeu.

POETUL ?I ?ARA

?ara f?r? de poe?i
Rupt?-i parc? din pece?i;

Rupt? e de frumuse?e
?i de dalb? tinere?e.

De istoria cea vie
Rupt?-i ?ara pe vecie.

?ara f?r? c?rturari
N-are me?teri f?urari.

N-are sânge parc?-n trup,
Leg?turile se rup,

N-are, n-are oxigen
Pe p?mântul indigen.

Cum atunci s? mai respire,
F?r? cel mai vrednic mire?

C?ci Poetul e alesul
Care-i ?tie în?elesul.

O respect? ?i-o iube?te
Cât? vreme vie?uie?te.

Nici Poetul f?r? ?ar?
Nu tr?ie?te, bun?oar?,

De pelin e gura-amar?
?i-i e chipul ca de cear?.

Cu o nev?zut? a??
Ei vor fi lega?i pe via??

Ca îndr?gosti?ii – mirii,
Îns??i în virtutea firii.

GRAIUL DIN STR?MO?I

Graiul t?u cu ochii plân?i,
Graiul t?u cu pumnii strân?i,

Graiul ??rii din str?mo?i
Cei la minte lumino?i,

În cuvinte sfinte-l scrii
La b?trâni ?i la copii.

Îl transcrii cu pietate
?i pentru posteritate.

De la cei înainta?i
Tu îl treci c?tre urma?i.

?i-l îmbog??e?ti mereu
Doar cu Duh de Dumnezeu.

Razele din Duhul Sfânt
Tu le-ntrupi într-un Cuvânt.

PATRIA ?I MAMA

Sunt acestea lucruri sfinte,
Drag copile, ia aminte.

Prichindelule, ia seama,
Ele-s: Patria ?i Mama.

Deopotriv? de iubite,
De cântate, de cinstite.

În cuvintele – atâte –
Doar din suflet izvorâte.

Nu încap minciuni în ele
Cum nu-ncape apa-n stele;

Cum nu-ncape barda-n lun?
?i seninul în furtun?.

Cum nu-ncape R?u-n Bine,
Marea-n b?l?ile veline,

Pata-n trupul – cel curatul,
?i în sufle?el – p?catul.

S? TE-NTORCI

Scumpe Grig,
acum te strig
?i te chem cu disperare
ca s?-mi vii din dep?rtare.

Ca s?-mi vii pe drum de ?ar?
ostenit, în fapt de sear?,
s? ada?ti la mine-acas?,
s?-?i dau pita pântecoas?,
pita rumen? ?i bun?,
ce ne-adun? împreun?,

ce ne-adun? gr?m?joar?
într-o margine de ?ar?,
din r?spântii, din r?scruci,
s? te-ntorci, s? nu te duci,
c?ci Grigore, f?r? tine,
nimeni nu o duce bine.

Te a?tept, te rog ia seama,
ca odinioar?, mama,
printre-arbu?tii de tutun,
?i-a?tepta copilul bun

?i p?stra-n ?tergar curat,
un coltuc pentru b?iat.

Pu?intic? ?i u?ure,
te-a?tepta lâng? p?dure
s? te-ntorci de la Lipcani
cu un grup de b?ietani
?i te-ntâmpina voioas?
ca s?-?i spun? ce-i pe-acas?.

LA PLECAREA POETULUI

Stau poe?ii strân?i ca fra?ii
?i auzi reverbera?ii

Dintr-o inim? comun?;
Iar din proasp?ta cunun?

Care fruntea-i înconjoar?
E-mpletit?-o floare rar?,

Ce-i culeas? de pe glie,
Floare sfânt?, Poezie.

Floarea cea nemuritoare.
Îns?-i floarea care doare;

Ea-i stropit?-atunci când plânge
Cu sudoare ?i cu sânge.

Floarea limbii române?ti
R?s?rit?-n Ipote?ti.

CUM S?-L CINSTIM

N-avem dreptul, n-avem dreptul
S? uit?m curând, Poetul.

S? nu-i strângem, în?elept
Poezia lui la piept.

Poezia lui la sân
Imortel? dintre fân.

El s-a dat, s-a împ?r?it,
?i plângând, s-a nevoit.

S? ne-aduc? nou?-n dar,
Boabe de m?rg?ritar

În cuvinte potrivite,
Cu r?bdare mig?lite.

Într-o carte, ?i-alt? carte,
Care l-au salvat din  moarte.

?i l-au a?ezat, firesc,
’N Panteonul românesc.

FLORILEGIU

Î?i aduc un florilegiu,
De cuvinte, în arpegiu,

Cum ?i tu ?i-ai smuls din minte
Râuri-râuri de cuvinte

S? ne-mpaci ?i s? ne-mbuni,
Ca la r?u s? fim imuni.

Pentru nobila menire,
Meri?i fluvii de iubire…

CRUGUL S?U

Trup ?i suflet amândou?,
S-au pornit la ceas de rou?,

S? ofteze, s? suspine,
Dup? tine, dup? tine…

V?duvite deopotriv?,
S-au trezit c?-s în deriv?

Fiindc?, blând, Poetul sfânt
P?r?se?te-acest p?mânt

?i-?i înal?? drept, curat,
Crugul  binecuvântat.

ÎNC? O POVESTE

Aerul cel sfânt al vetrei
Ne trimite un cuvânt

Printre mâ?e, motocei,
Vechi târlici ?i boto?ei,

O c?ldare de cenu??,
Azvârlit? printre u??

?i-o poveste pentru voi.
Haide?i s-o afl?m ?i noi.

Lemne duduind în jar
?i din spuza lor apar

Fel de fel de ar?t?ri
R?s?rind din patru z?ri.

Sunt mo?negi ?i sunt b?bu?e
În cojoace ?i h?inu?e

Cu?me mari purtând pe cap.
Iat?-l ?i pe Harap Alb.

St? cu Spânul în disput?.
B?t?lia e pierdut?.

Sare Spânul în fântân?
Pentru zile-o s?pt?mân?;

Se întoarce voinicelul
?i îl scap? pe mi?elul.

Mai apoi vin Fl?mânzil?,
Vine P?s?ri-L??i-Lungil?,

Vin Geril? ?i Setil?,
Vine Haplea ?i Geril?,

To?i ace?ti eroi de basme
Izvorâte din fantasme

Ni le-aduce un drag Poet
?i ne strânge în buchet.

To?i au stat acum din joc.
Gura-i magic? de foc

De la vatra cu pove?ti.
Cum s? nu te molipse?ti?

GRAIUL NEAMULUI

Grai cu tâmple-mbrobonate,
Cel ce ?i-a f?cut dreptate

Câ?tigat?-n b?t?lii
De eroii, mii ?i mii.

Dor e?ti de des?vâr?ire
?i simbolul de unire.

Vatra îns??i te-a n?scut
În dureri ?i te-a crescut.

?arina te-a adoptat
Ca pe-un prunc ce-i a?teptat.

?i poe?ii  te-au cântat
To?i cu glasul avântat.

Ren?scut din cronici sfinte,
Glas de rour? fierbinte

Ai r?mas, ca în?eleptul,
Pe o carte la Poetul…

LIMBA ROMÂN?

Ai s?dit pe-al s?u altoi
Toate vorbele de soi

Pe scheletul ei str?vechi
Verbele perechi-perechi.

Pe acea fiin?? vie
Ai cl?dit pe ve?nicie

Edificiul t?u gigant
Mândru ?i interesant.

Pe a?a arhitectur?
De o elegan?? pur?

Ast?zi to?i urma?ii suie
Pe poteci, pe c?r?ruie,

Pân’ la vârf, pe întrecute,
Chiar pe diferite rute.

Limba-i mijlocul prin care
Prinde orice vis culoare.

Ideal spre care tind
F?r? pizm?, f?r? jind,

To?i românii în?elep?i
Ce-au r?mas frumo?i ?i drep?i.

P?RINTELE ABECEDARULUI

Pentru muguri-mugura?i
?treng?reii copila?i

Tu ai scris Abedecar
?i ni l-ai trimis în dar.

Noi am înv??at citirea
Descifrând ce e Iubirea

?i de Limb? ?i de Glie
Fie munte, ori câmpie.

Iar apoi am deslu?it
Cum s? scriem negre?it.

Pentru-a?a averi prea sfinte,
Noi î?i mul?umim, p?rinte!

CHEMAREA MAICII

Hai, copile, hai acas?,
Vino repejor la mas?

Vin la maica, b?ie?el,
C-am bucate fel de fel.

?i-am f?cut ?i pl?cin?ele,
V?r?ni?e ?i bezele.

Ia bucatele ?i pap?
C? î?i las? gura ap?.

Strig? mama mult ?i bine
C?ci pruncu?ul nu mai  vine.

A plecat ?i nu se-ntoarce,
C?-i momit de ni?te Parce.

Plânge maica-n strig?t mut
Pentru pruncul ei pierdut.

CÂNTECELUL

Am un cântecel. El suie
Ca în mun?i, pe c?r?ruie.

Are gustul bun de pâine
Fr?mântat? pentru mâine,

De vin aspru ?i amar
?i de stea de chihlimbar

Este-un cântecel de iarb?
Ce mi-l cânt? mo?u-n barb?.

Îl îngân? ?i bunica.
Are versuri – atâtica,

Are ?i-un refren ciudat.
Vre?i s?-l cânt? Na, c-am uitat.

O CAS? ÎN CÂNTEC,

?i-ai f?cut în cântec cas?
Spa?ioas? ?i frumoas?

Iar din limb? un s?la?
Pentru soa??, copila?

?i c-un aer pur, blajin,
Ca ?i cerul cel senin

Tu din faguri de cuvinte
Rostuie?ti înv???minte.

Te adaugi cântului,
S? ?ii piept p?mântului.

Te adaugi versului
?i pui cap?t mersului,

Fiindc-atunci când scrii, plute?ti
Înspre sferele cere?ti

?i atunci când versuie?ti,
Tu, Poete, nemure?ti.

CEZARINA ADAMESCU,
 20 IANUARIE 2009

ALFABETUL

Nu l-a n?scocit Poetul
Pe Bunicul alfabetul,
Dar, Poetul, pentru noi
L-a p?strat în straie noi

A?ezându-l drept icoan?
Lâng? fa?a diafan?
A m?icu?ei sale sfinte
Aducând înv???minte

Despre cum s? îl cinstim,
Slovele când buchisim.
Când ar fi ?i-ar fi de greu
S?-l p?strm intact mereu

S?-l cânt?m în Poezie
C?ci e-a noastr? avu?ie.
E-o comoar? fermecat?
Cu sfin?enie l?sat?

Nou? de prin mo?i str?mo?i
Ca s? cre?tem bucuro?i,
S? ne facem mai de?tep?i,
Mai frumo?i, mai în?elep?i.

ALBINU?A

Hai, copile, d? fugu?a
?i deschide Albinu?a
?i-ai s? vezi, din ea tresar
Flori cu aripi ca-n ierbar.

S? culegi sfios buchetul
S? se bucure Poetul,
Tat?l ei ce-a z?mislit-o
?i cu drag ?i-a d?ruit-o.

Vei g?si în ea de toate,
Tu, prime?te-le, nepoate,
B?ie?ele ori feti??
Cât ai fi de neghini??.

Ca-n palatul de cle?tar
Vorbele din ea tresar,
Poezii ?i cântecele
Pentru vârste mititele
Prichindei ?i prichindu?e
Priveghea?i de Albinu?e.

BUNGHI??

Are ochi de bunghi?ori
Mici ?i foarte zâmbitori
?i guri?a, o cirea??.
Deocamdat?, st? în fa??.

Pielea lui e ca de plu?
?i-l mai cheam? Bebelu?.
Iat-o ?i pe Miradora,
Lui Bunchi??-I este sora

Ce se poart? ca m?mica
?i mi-l leag?n?, fetica

Pe picioare sub?irele
?i-i îngân? cântecele.
Nani, pui?or, Bunghi??
Cu o gur? de-aluni??,

Cu doi bunghi în loc de ochi
S? nu-I fie de deochi.
Cu n?sucul cârn ?i mic
Parc?-I nastur de pitic.

Nani, fiu al tat?lui,
Dorul împ?ratului,
Nani, pui de bunghi?or,
Nani, dragul meu fecior.

ÎN BOBOTE

Mintea zboar?, albinu??
?i m? las? de c?ru??,
Gândului, nici lui nu-I las?
Hoin?re?te, nu-I pe-acas?.

Cât a? vrea s?-l ?in din  frâu
Zboar? bibilic?-n grâu.
Mintea parc?-i vietate,
Se întrece la zburate

Cu motor de libelul?
Poposind pe campanul?.
Fii cuminte, minte-ngust?,
C? doar nu e?ti o langust?.

Gândul a plecat hai-hui
Pân?-n ?ara Nim?nui…

LA POARTA DORULUI

Înviforat ?i trist ca niciodat?
Poetul azi s-a lep?dat de toate,
S-a dus la poarta dorului s? bat?
Dar n-a putut p?trunde în Cetate.

Ci, gure?i, l-au oprit, l?trând, z?vozii
La margine de drum de lâng? Prut,
Venit-au s?-l salute voievozii
Cu scuturi ?i cu palo?e de lut.

Cu sufletul o candel? pl?pând?
Dar care-ardea necontenit cu dor
El a r?mas o lacrim? fl?mând?
Str?fulgerând un vis nemuritor.

PASTEL

Cum se simte gustul românesc
În Moldova, dincolo de Prut;
Grîul ?i porumbul se ciulesc
A?ezând câmpiei început.

Parc? cetina miroase-a cer
?i-n v?zduh se simt arome line,
Se întorc ?i oaie ?i oier
Pe-nserat venind printer sulcine.

Ciob?na? cu pasul leg?nat
Zi-I din fluier doin? româneasc?
Pân? nu duci turma la iernat
Chiar ?i iarba s? se veseleasc?.

Tot la fel sunt satele pe-aici
Pomii înfloresc zâmbind sub soare,
Mii se albinu?e, fluturi mici,
Iama dau de-a dreptul prin r?zoare.

STR?VEZII, CUVINTELE

Ca elitrele, str?vezii sunt cuvintele,
Prin furtunile de meteori zboar?, sfintele,
Pân? viscolul le ajunge, le frânge
De curg din ele ?uvi?e de sânge.

Într-un manual de suflet, anume, ne-ai l?sat
?i inima ce-odat?, am pus-o la mezat.
Descul??, diminea?a, ui?i roua pe frigare,
?i te întorci acas? s stingi o lumânare.

Doamne, dar cui la?i, ducându-te, Poete,
Sunetul frânt în cuvintele, al nimnui?

PLÂNGE PLÂNSETUL ÎN MINE

Por?i valorile perene,
Peste tot, barasabene.

Por?i în sufletul curat
Tot ce maica ?i-a l?sat.

Duio?ie ?i candoare,
Iarba satului te doare.

Se r?stoarn? ??rna-n tine
?i r?sar pe loc glicine.

Se rsfrânge-n ??rn plânsul,
?ip? cerul dup? dânsul

Plânge plânsetul în mine
Frate drag al meu, vecine,

Într-un viscol de culori
Se r?scoal? mii de flori.

?i lumina se r?scoal?
Când ia chipul t?u pe coal?

?i ?â?ne?te din p?mânt
S? ia form? de cuvânt.

Plângi Moldov? Basarab?,
Plânge-l, c-a plecat degrab?,

Plânge-l c-a plecat i?it
În cuvântul nerostit.

Gala?i, 18-14 ianuarie 2009

DOR DE CODRU
 
Îndr?gostit de codrul nins
nu po?i fi niciodat?-nvins
?i nici înfrânt n-o s? po?i fi
când codrul te-o nem?rgini
 
când codrul te-o cuprinde-n sân
recunoscându-se st?pân
?i tat?, frate ?i copil
nu-l po?i privi str?in, ostil,
 
ci po?i a te îngem?na
cu frunza lui a sem?na,
cu ramura din l?st?ri?
cu bradul ce-?i va sta piepti?
 
cu cetina ce te-mpresoar?,
cu amiros de lilioar?
 
?i cu r?coarea adiat?
din preacuratul sân de fat?
 
cu tril de p?s?ri avântat
spre-un cer, de îngeri s?getat.
 
De codrul-frate-ndr?gostit
nu po?i s? nu fii fericit.
 
Cezara Adamescu, 14 februarie 2009
 
 
ESEU

CÂND VIA?A DEVINE OPER?.   – GRIGORE VIERU ?I POEZIA LACRIMEI SALE


GRIGORE VIERU, CELE MAI FRUMOASE POEZII, Editura JURNALUL, Bucure?ti, 2009

 A intrat deja în tradi?ie ca, periodic,  JURNALUL NA?IONAL s? ofere cu generozitate cititorilor s?i, CD-uri, DVD-uri ?i c?r?i de colec?ie, de mare valoare patrimonial?, la un pre? foarte accesibil, colec?ie îmbog??it? cu voci din fonoteca de aur, ori cu lucr?ri din fondul de carte na?ional, fapt îmbucur?tor pentru marea majoritate a cititorilor care nu ar avea altfel, posibilit??i de achizi?ie.
 De aceast? dat?, luni, 16 februarie 2009 Jurnalul Na?ional a avut binecuvântata inspira?ie de a edita la Editura Jurnalul, volumul antologic de excep?ie, dedicat memoriei marelui Poet  na?ional basarabean GRIGORE VIERU, volum numit cu titlul unei colec?ii a Editurii  Albatros, CELE MAI FRUMOASE POEZII, un tiraj foarte generos de 50.000 de exemplare, care au ajuns în mâinile cititorilor din ambele ??ri.
 O selec?ie riguroas? a poeziilor din întreaga crea?ie a prestigiosului Poet plecat de curând ?i în chip n?prasnic dintre noi, ne st? la dispozi?ie, astfel, spre aducere aminte ?i spre cinstire a memoriei sale.
 Este, de fapt vorba, de retip?rirea, la ini?iativa inspirat? ?i generoas? a Domnului Marius  Tuc?, director al acestui ziar, a antologiei: „Strigat-am c?tre tine”.
  Volumul, frumos îngrijit, beneficiaz? de o prefa?? generoas?, scris? de Poetul Adrian P?unescu ?i, în mod cu totul emo?ionant ?i tulbur?tor, având în paginile sale, ?i Ultimul articol al lui Grigore Vieru, ca o replic? în urma atacurilor din pres?, acest articol fiind comentat cu mare mâhnire în suflet de c?tre Poetul Adrian P?unescu.
 Este vorba de un zguduitor text ap?rut în cea mai important? publica?ie literar? româneasc? din Basarabia, „Literatura ?i Arta” –  în ziua de 15 ianuarie 2009, text intitulat „Noi atacuri gol?ne?ti în presa oficial?”,  în care, cu mare durere, Grigore Vieru divulg? faptul c? a fost   din nou „descoperit” spion român, în dou? ziare, „Flux” ?i „Moldova suveran?” ?i Poetul î?i revendic?  dreptul de a-?i ap?ra demnitatea ?i onoarea de om.
 Într-un scurt Post-scriptum la textul cu pricina, Grigore Vieru întreba respectivele ziare:
 „Cum po?i fi spion al Limbii str?mo?ilor t?i, al Istoriei neamului t?u, al propriilor suferin?e?”
 Aproape c? nici n-ar mai fi nevoie de comentarii, atât este de absurd? ideea ca acest uria? Poet, s? fie spion.
 Textul este comentat în volum de c?tre Poetul Adrian P?unescu în articolul numit: „Marele spion român în spa?iul românesc”.
 Poetul Adrian P?unescu, pe sfânt? dreptate, încearc? o repara?ie a memoriei Poetului basarabean, „un fel de gest de participare la reconstruc?ia casei poetului, dup? ce acesta s-a mutat în alt? cas?, cea ve?nic?”.
 „În cele mai bune poezii ale sale – scrie Adrian P?unescu,  Grigore Vieru e simplu,  nu numai ca iarba, nu numai ca pâinea, ci ?i ca Biblia”. Magistral exprimat acest adev?r!
 „Trebuie s?-?i fi ajuns sufletul un trist ?i searb?d de?ert (chiar dac? multilingv) ca s? bagatelizezi, din dezhidratarea ta de care nimeni nu e vinovat, c?r?ile, via?a, ?i, acum, mormântul lui Vieru.
 Din ce perspectiv? scriu eu toate acestea? Din convingerea c?, atunci când supravie?uitorii „cumplitelor vremi de acumu” î?i vor crea vizibilitatea necesar? c?tre valori, ei vor descoperi în Vieru pe unul dintre cei mai valoro?i, mai importan?i ?i mai cura?i poe?i ai limbii române.
 
 Vieru e marele spion român în spa?iul românesc ?i, de curând, în cer:
 Simplu ca iarba.
 Simplu ca pâinea.
 Simplu ca Biblia.

     2-3 februarie 2009

     Adrian P?unescu

 Prefa?a poart? un titlu omagial gr?itor: „Peste via?? ?i moarte, Opera” –Adrian P?unescu despre Grigore Vieru- POETUL DIVIN AL NEAMUMULUI ROMÂNESC.”
 Prilej pentru prestigiosul bard român de a-i evoca în emo?ionante pagini, via?a ?i opera marelui disp?rut, prieten ?i frate – Grigore Vieru, de a scoate la iveal? o prietenie  pe via?? ?i pe moarte în care nici una din p?r?i n-a tr?dat.
 Poetul de referin?? al Basarabiei ?i al întregii ??ri – a?a îl nume?te Adrian P?unescu pe Grigore Vieru.
 Cutreierând „pe harta mic? a României Mari” -  care este Poezia, Grigore Vieru „se confund?, prin profesia lui,/ cu tragedia de la grani?a poporului s?u” („Sens unic”) - scria Adrian P?unescu în iunie 1992 în Jurnal de front,  când a mers, al?turi de Grigore Vieru pe linia întâi în Transnistria („Cu Vieru, în 1992, pe grani?a latinit??ii. Transnistria, linia întâi”).
 Acolo, Grigore Vieru, cu o for?? neb?nuit?, în pofida vocii sc?zute, dar cu rezonan?? ?i foarte percutant în sufletele românilor, a?a încât, glasul s?u este auzit de sute de solda?i: „Grigore le vorbe?te cinstit ?i conving?tor./ Are în tot ceea ce zice, în toate gesturile lui,/ Ceva de c?lug?r inspirat ?i hieratic” („S? nu vorbi?i despre Unire”).
 Prefa?a se încheie cu ultimele zile din via?a marelui Poet, zilele de chin ?i agonie în care milioane de oameni se rugau pentru revenirea sa, dar ?i cu un poem tulbur?tor, versuri pe care le red?m integral pentru dureroasa ?i înl?crimata frumuse?e s?lbatic? a lor, versuri r?mase în con?tiin?a participan?ilor:
„IART?-NE, GRIGORE! – versuri citite de autor la ceremonia funerar?: Se-ntunec? p?mântul ?i l?crimeaz? cerul,/ Se-ndoliaz? fra?ii ?i mamei îi e r?u,/ Trec lumân?ri aprinse, spre Rai, la Chi?in?u,/ Bat clopotele-n ?ar? la moartea lui Vieru.// De fapt, pe cine pierdem? Noi nici nu ?tim prea bine,/ În v?lm??agul vremii isteric ?i corupt:/ Adev?rata ?ar? se afl? dedesupt,/ Cu marii mor?i pe care-i uit?m f?r? ru?ine.// Mai pân? ieri, Vieru venea la noi în cas?/ ?i ne purta de grij?, cu sufletul lui bun,/ ?i în zadar cuvinte, în cinstea lui se spun,/ Cel prigonit în via??, de via?a lui se las?.// Înghea?? parc? focul, pe toate-aceste vetre,/ Pe unde el, divinul, a suferit nedrept,/ Când iudele, zdrobindu-i ?i cap ?i scris ?i piept,/ Pe str?zi ?i în ziare, au dat în el cu pietre.// Cinstit ?i vulnerabil, dar ne-ncercat de team?,/ Siberia sfidând-o cu-n pâlpâit pl?pând,/ El ?ara lui întreag?, purtându-?i-o în gând,/ Credea suprem într-însa, ca-n propria lui mam?.// ?i, totu?i, n-are nimeni o simpl? remu?care/ Pentru calvarul zilnic al marelui poet?/ ?i totu?i, n-are nimeni o urm? de regret,/ C? prea urât?-i via?a ?i prea absurd se moare?// Droga?i de b?t?lia puterii ?i a pâinii,/ Bolnavi de egoismul abject ?i diavolesc/ În ur? ?i-n tr?dare, copiii no?tri cresc,/ Mai oameni decât omul, or s? ajung? câinii.// În cel ce pleac? ast?zi, din strâmba noastr? lume,/ A l?crimat o ?ar? ?i s-a ascuns un neam/ ?i eminesciana pereche, râu ?i ram,/ Îl ?tie dup? nume ?i-nva?? s?-l rezume.// Se afl? în morminte o Românie-ntreag?/ ?i am r?mas deasupra, nevrednici, noi, cei vii,/ ?i ne e dat blestemul s? nu-i putem g?si/ Decât în ni?te lacrimi care de ei ne leag?.// S-a-ntunecat p?mântul ?i l?crimeaz? cerul,/ Românii plâng plecarea poetului divin,/ ?i semne dinspre case ?i din morminte vin,/ Acum, spre Eminescu a ?i pornit Vieru.// Nefericit? vreme-a noroaielor majore,/ Din nou se-a?eaz? vama ?i grani?a-ntre fra?i,/ A?a c? pentru drumul pe care-ai s?-l str?ba?i,/ Î?i murmur?m adio ?i iart?-ne, Grigore. 19 ianuarie 2009”.
 Adev?rul este c?, Poetul Grigore Vieru va r?mâne pentru tot românul iubitor de mam?, de  poezie, de neam ?i de limb? ( la Poet acestea se contopesc într-una singur? care poart? numele de Iubire) – o nevindecabil? ran?.
 
Un bogat material documentar, omagial ?i evocator, însumând 32 de pagini de jurnal, pres?rat cu fotografii ?i poeme ofer? Suplimentul de colec?ie, cu m?rturii emo?ionante, rupte din carne ?i din sânge, rupte din lacrima ierbii, ale celor care l-au cunoscut ?i iubit pe Grigore Vieru. S-au folosit imagini din arhiva familiei Vieru care ilustreaz? cât era de iubit ?i apreciat.
Iat? câteva din aceste m?rturii:
„Îmi amintesc tot mai mult acea aur? creat? în jurul chipului s?u, mai tân?r decât îi era vârsta, ?i pe care vedeam adunat? toat? suferin?a ?i bucuria poporului care ni l-a d?ruit. ?i m-am mirat în sinea mea c? avea ochii alba?tri ?i p?rul rarefiat ca al unui copil alintat. (…) ?i nu voi uita niciodat? cum Grigore Vieru ne-a spus c? nu ne îmbr??i?eaz?, ci ne cuprinde. La plecare, ?i-a desf?cut u?or co?ul pieptului ?i ne-a înghi?it în fiin?a lui.” (Daniela ?ontic?).
Una din imaginile folosite în Supliment înf??i?eaz? piatra de pe mormântul pe care ?i-l preg?tise Poetul, al?turi de mama sa, ?i pe care se vede inscrip?ionat, epitaful pe care ?i l-a compus: „Sunt iarb?, mai simplu nu pot fi”.
M?rturia fiului s?u C?lin  este înduio??toare, fiindc? revendic? un timp al copil?riei în care ?i tat? ?i fiu se confundau în joac?: „Tat?, eu am descoperit ni?te figuri care m? vor ajuta s?-i trântesc pe colegii de clas?.” Tata a intrat imediat în rol ?i mi-a zis: „Ia demonstreaz?-mi!” Vreo s?pt?mân? dup? aceea ne-am tot trântit prin cas? ca doi copii. Acum îmi dau seama cât de mult am profitat de caracterul lui copil?resc. Era atât de u?or s?-l conving s?-mi ia o juc?rie”.
?i fiul Teodor m?rturise?te: „În clasa a treia înv??am poezii scrise de tata, mi se p?rea cât se poate de firesc s? fie a?a, m? bucuram ?i eram mândru c? profesorii vorbeau  la orele de limba român? cu mult? admira?ie de Grigore Vieru ?i de crea?ia lui. Din patriotismul lui ne-a transmis ?i nou?, dar din talentul de a scrie, din p?cate, nu.”
 În cuvinte cât se poate de simple, so?ia Poetului, Raisa Vieru evoc? principalele momente din via?a lor.
 „Nu f?cea parte din nici un partid. Partidul lui a fost Limba Român? ?i poezia.”
 O m?rturie generoas? ofer? prietenul s?u, Poetul Adrian P?unescu despre cum l-a cunoscut ?i ce i-a legat atât de strâns:
 „…la rândul meu citisem în urm? cu mult timp o carte a lui Grigore Vieru dedicat? mamei, în alfabet chirilic. ?i îmi d?dea aceea?i impresie pe care mi-o l?sau fotografiile  românilor din Ardeal îmbr?ca?i în haine militare austro-ungare. A?a era poezia lui Grigore Vieru în alfabet chirilic. ?i el, în poeziile lui tip?rite în alfabet chirilic, spunea adev?ruri române?ti de  o profunzime excep?ional? ?i de un curaj care putea s?-l duc? la zid, la Curtea Mar?ial?, pentru c? dup? ce numeroase poezii evocau figura mamei, nevoia fiilor de mama lor, nedreptatea care se face mamei, el venea cu acest final, simplu ?i genial: „Mam?, tu e?ti patria mea!” Era decodarea întregii lui suferin?e, fiindc? el pe de o parte î?i iubea mama de la Pererîta, pe de alt? parte î?i iubea mama simbolic? – ?ara, România – asta a fost una dintre obsesiile poeziei lui”. (...)
 „Chiar dac? Basarabia nu se va întoarce la patria mum? în urm?torii doi, trei, cinci ani, chiar dac? nu se va întoarce, Doamne fere?te!, niciodat?, Grigore Vieru, poetul basarabean, va r?mâne în mod ireductibil un mare poet român. Iar poezia patriotic? nu e pentru el o glum?, un joc de ?urc?, nu e pentru el o p?l?vr?geal? sinonimic? ?i tautologic?, ci un destin, o suferin??.” (…)
 „La Vieru poezia e un mod de a se despov?ra, o m?rturisire, Vieru este unul dintre marii poe?i de dragoste ai lumii, unul care consider? ?i poezia patriotic? tot poezie de dragoste.”
 Adrian P?unescu îi face un portret nea?teptat:
 „Avea un halou de lumin?, care impunea ?i în fa?a securi?tilor moldoveni ?i ru?i.”
 Emo?ionant? este ?i prietenia care l-a legat de Nichita St?nescu, prietenie evocat? de Adrian P?unescu:
 „Când povestea despre întâlnirea lui cu Nichita ?i despre felul cum l-a dus Nichita la un zid ?i  i-a spus: „Urc?-te pe umerii mei ?i ai s? vezi casa lui Eminescu”, iar dincolo nu era nici o cas?, dar Nichita i-o descria ?i Vieru îi spunea: „Da, da, o v?d, o v?d”.
 Dragostea de aproapele era esen?ial? pentru Grigore Vieru. Iat? ce spune, în acest sens, Adrian P?unescu despre cum iubea  Poetul ?i cum se apropia de oameni:
 „Vai, cum vorbea în public, cum se apropia de ardeleni, de oamenii simpli, cum se apropia de intelectualii din Ardeal! Voiau s? fac mari festivaluri cu el, unii dasc?li au ?i venit  pentru el de prin zona Petro?anilor la Geoagiu s?-l întâlneasc?, s? se bucure de geniul lui. ?i el ?inea foarte mult la cititorii ?i în genere la contemporanii lui. În noaptea accidentului, venea de la serbarea Eminescu, el n-a apucat s? se izoleze, n-a putut s? dispre?uiasc? oamenii. A ?tiut bine s? iubeasc? ?i s? transforme iubirea lui de femeie, iubirea lui de ?ar?, iubirea lui de mam? într-o oper? poetic absolut fenomenal?, a?a cum spun în finalul prefa?ei pornind de la un vers al lui Grigore de pe crucea de la Pererîta: „E simplu ca iarba, e simplu ca pâinea, e simplu ca Biblia”. Acesta e, în haosul momentului, portretul lui Grigore Vieru.
 Adrian P?unescu vorbe?te ?i despre  clasicitatea lui Grigore Vieru ?i faptul c? tr?s?tura lui fundamental? era – omenia.
 De asemenea, subliniaz? faptul c? i s-a decernat o medalie prea târziu,  când acesta nu mai era în via??.
 Jurnalista Violina Cr?can?, secretar de redac?ie la „Flac?ra” lui Adrian P?unescu, d? o m?rturie emo?ionant?:
 „Nu mai ?tiu exact când l-am v?zut prima oar?. Dar parc? îl ?tiu de când lumea. A? îndr?zni s? spun c? era un om continuu.”
 Ilustrul poet Nicolae Dabija spune: „Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet. El a fost un simbol al Basarabiei înstr?inate.” (…) „A alc?tuit abecedare, manuale pentru ?coal?, a compus cântece care s? ne îmb?rb?teze. Poeziile lui Vieru, odat? scrise nu mai erau ale lui. El era al lor. Profilul poetului, felul de a fi, de a rosti cuvintele, parc? fusese modelat de acestea. Unele dintre poemele sale deveniser? cântece. Multe deveniser? folclor. Lumea le rostea, trecându-le din gur? în gur?, omi?ând numele autorului.”
 Tot Nicolae Dabija face aprecieri elogioase cu privire la opera lui Grigore Vieru:
 „Pentru noi, Grigore Vieru a însemnat un model de scriere.
 Scrisul lui s-a situat la hotarul dintre Ceva ?i Altceva, mereu Altceva, Poetul durându-?i zidirea pe fundamentul pus de marii ctitori ai literaturii române, el sporind-o în în?l?ime cu pietrele proprii.  Spre deosebire de unii tineri condeieri care au îmb?trânit f?r? s? se maturizeze, Vieru n-a fost tân?r niciodat?. El s-a n?scut b?trân. Ca poet, evident.”
 Poetul Arcadie Suceveanu  spune: „O dat? cu trecerea timpului, s-a constituit mitul Grigore Vieru, aura sa poetic? ?i mesianic? a crescut. Poetul a devenit, în chip firesc, simbolul rena?terii na?ionale, figura tutelar? a Basarabiei. Pentru mul?i, el simbolizeaz? Poetul.”
 ?irul m?rturiilor continu? ?i sunt toate emo?ionante ?i tulbur?toare.
 În mod surprinz?tor, fostul pre?edinte Ion Iliescu, declar?:
 „În cazul marelui disp?rut, biografia ?i poezia s-au întâlnit într-un singur ?i tulbur?tor destin. Nu e deloc întâmpl?tor c? via?a p?mânteasc? a lui Grigore Vieru s-a oprit dup? ce se întorcea de la o manifestare consacrat? poetului nostru na?ional Mihai Eminescu. Pentru Vieru, Eminescu a fost marele român al istoriei, a fost icoan? ?i sens. Eminescu a fost cel care l-a ajutat s? nu fie în exil în propria limb?, a fost drumul dintâi ?i cel de pe urm?.”
 Academicianul Mihai Cimpoi spune, la rândul s?u:
 „A fost o Fiin?? întru Poezie. Între El ?i Poezie se poate pune un semn de identitate absolut. Cu o înf??i?are isusiac?, fragil, întruchipând Copilul ?i poetul, Copilul-Poet, a purtat o aur? de sfin?enie care ne arunc? raze de lumin? ?i înseninare ?i dup? plecarea sa sup?rat? dintre noi (din cauza murd?riilor ?i insinu?rilor unor tr?d?tori ?i impostori.)”
 Academicianul Eugen Simion face unele aprecieri însemnate cu privire la personalitatea Poetului:
 „Partea frumoas? a lui e aceea care l-a transformat într-un fel de simbol al Basarabiei  este faptul c? el ?i-a asumat acest destin al lui”. (…)
 „Lacrima lui este o poezie duioas?, o poezie înduio?at?, plin de roua singur?t??ii ?i roua durerii, a suferin?ei, îns? aceast? voce biblic?  într-un fel, mesianic? se aude, se simte în versurile lui.”
 Academicianul ?i istoricul R?zvan Theodorescu îl nume?te pe Grigore Vieru: „eroul luptei na?ionale pentru alfabet latin ?i limba român?”, amintindu-?i: „L-am întâlnit ultima oar? la Academia Român? la 18 decembrie 2008, la decernarea premiilor Academiei, ?i acolo sub cupol? a fost ultimul gest pe care l-am f?cut fa?? de Grigore Vieru, atunci ne-am spus ultima dat? „frate R?zvane” ?i „frate Grigore”, pentru c? el într-adev?r tr?ia într-o atmosfer? de emula?ie ?i de tradi?ie pa?optist?, patriotic?.”
 Unul din cei opt sute de mii de români basarabeni care în timpul celor dou? refugii au plecat din calea Armatei Ro?ii, Alexandru Mironov, m?rturise?te despre Poet:
 „Apari?ia lui Grigore Vieru a însemnat aer proasp?t.” (…) 
 „Popular în Basarabia, ?i nu numai, Grigore Vieru avea o extraordinar? capacitate de a striga foarte tare vorbind încet.”
 Alte m?rturii emo?ionante sunt date de  oameni de cultur? ?i art?: Benone Sinulescu, Mirabela Dauer.
 Maestrul Gheorghe Zamfir spune: „Vieru r?mâne, cred eu, cel mai mare poet dup? Eminescu. Se f?cea un calcul c? ar fi Arghezi. Al?ii ziceau c? Voiculescu. Al?ii c? ar fi Nichita St?nescu. Eu cred c? este Grigore Vieru. Fratele Vieru era un om al Crucii, un poet care—?i c?uta calea spre sfin?enie.”
 Rapsodul Tudor Gheorghe, cel care-i cânt? cel mai mult versurile, spune ?i el:
 „Versurile veneau la Grigore Vieru dintr-o stare poetic? fireasc?. Scria dintr-o spontaneitate interioar? extraordinar?. El este unul dintre cei mai mari poe?i pe care i-a dat limba româneasc?.” (…) „Numele lui deschidea inimile tuturor. Tot ce era de sorginte moldoveneasc? la numele lui nu aveau decât s? l?crimeze, s? simt?, s?  se bucure. Erau la picioarele sufletului s?u”.
 Pre?edintele Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni, Victor Cr?ciun, d? ?i el o m?rturie admirabil?:
 „A urmat primul Pod de Flori care cuprindea opt puncte nodale, din nord, de la Miorcani la Gala?i.” (…) …de?i suferind, a plecat din spital pentru a veni la marea s?rb?toare a fra?ilor de pe cele dou?  maluri de Prut. Grigore Vieru împreun? cu preotul satului s-au folosit de o barc? ?i au trecut în România la serbarea de fr??ietate. Numai c?, aproape incredibil, de?i era o duminic? înc? friguroas? de început de mai, mul?imea a s?rit în Prut, în jurul b?rcii lor, trecând apele ca Moise din Biblie ?i jucând „Hora Unirii” în mijlocul Prutului. Ajun?i pe malul drept, oamenii l-au luat în bra?e, producându-se o fabuloas? întâlnire care, dac? se generaliza, atunci Basarabia revenea la Patria Mam?.”
 Actri?a Rodica Mandache spune:
 „Grigore Vieru avea demnitate ?i o elegan?? fireasc? necontraf?cut?, tandre?e ?i delicate?e sufleteasc?, tensiune ?i înc?rc?tur? de subîn?elesuri. A fost un mare artist nelini?tit, aspirant la puritate ?i des?vâr?ire. A fost un mare român. Un lupt?tor necru??tor cu sine ?i sincer. Iar sinceritatea lui avea transparen?a aerului.”
 Apreciata solist? Anastasia Lazariuc m?rturise?te:
 „Prin versurile sale, prin harul s?u de a pune fiecare cuvânt la locul potrivit, Grigore Vieru ducea povestea unui popor simplu care s-a luptat cu atâtea suferin?e. Cât voi tr?i ?i voi cânta cântecele. Prin versurile sale sper s? pot transmite tot ce a l?sat în urma sa marele Grigore Vieru.”
 Acestea sunt o parte din m?rturiile unor personalit??i menite s? contureze personalitatea Poetului disp?rut. Vor mai fi ?i altele.
 Deja, ini?iativele au pornit s?-i revendice locul pe care-l merit?. A?a este ?i Blogul personal, creat în ziua în care Poetul ar fi împlinit 74 de ani, pe data de 14 februarie 2009. El cuprinde Biografia, Crea?ia, Mediateca,  M?rturisiri, referin?e critice, fotografii, versuri, versuri dedicate Poetului, cântece pe versurile sale, Linkuri. Adresa blogului  omagial este www.grigorevieru.md. ?i oricine poate trimite m?rturii ?i documente pe aceast? adres?. O ini?iativ? merituoas? a realizatorilor blogului.
 O alt? ini?iativ? admirabil? este cea din 26 septembrie 2008, când, ?coala primar? nr. 83 din Chi?in?u a luat numele de ?coala primar? Grigore Vieru, prin Decizia 54/5 a Consiliului municipal Chi?in?u/ 8 august 2008, manifestare festiv? la care a participat Poetul cu familia, academicianul Mihai Cimpoi, oficialit??i ?i peste 500 de copii ?i cadre didactice din aceast? ?coal?, dup? cum relateaz? Raisa Ciobanu în Blogul amintit.
 Ar fi total inoportun ?i neproductiv, o încercare de exegez? a poeziilor din volumul  CELE MAI FRUMOASE POEZII,  pentru c? ele deja au fost selectate, validate ?i antologate de oameni de cultur? responsabili ?i nu mai pot fi puse la îndoial?.
 Valoarea lor este pentru posteritate. Vom aminti volumele din care s-a f?cut selec?ia: F?g?duindu-m? iubirii,  Sângele crucii, Pod peste lacrimi, Mo?ul din leag?n.
 Cartea însumeaz? 288 de pagini ?i a ap?rut în condi?ii grafice deosebite.
 Iar faptul c? ea a fost editat? într-un num?r atât de generos este meritul Jurnalului Na?ional ?i al directorului acestuia.
 Nu putem decât s? mul?umim ini?iatorilor ?i realizatorului acestui proiect, în urma c?ruia, ne bucur?m ast?zi de versurile prea iubitului frate, Grigore Vieru.
  ?i nu putem încheia decât cu versurile testamentare ale Poetului  din Blogul personal.
 DAC? N-AR FI IUBIREA, M-A? TEME DE VIA??:
 „Dragi feciori, pe-acest p?mânt,/ Nici eu ve?nic nu mai sunt,/ Nu sunt ve?nic, voi pleca,/Unde voi m? ve?i uita,/ ?i de unde nimenea/ nu s-a mai întors cândva./ V-am crescut, v-am ridicat,/ M? pot duce,/ M? pot duce împ?cat./ M-au pândit jivinele,/ M-a iubit ?i binele./ Eu m? duc, copii cumin?i,/ N-am averi s? le-mp?r?i?i./ V? las numai visul meu./ Care a trudit din greu./ V-am crescut, v-am ridicat/ M? pot duce,/ m? pot duce împ?cat./ Între voi pe-a vie?ii sc?ri,/ s? nu fie sup?r?ri,/ C?  zilele pe p?mânt/ a?a de pu?ine sunt./ ?i nu-i alt noroc mai drag/ decât fratele din prag./ V-am crescut, v-am ridicat/ M? pot duce,/ M pot duce împ?cat./ Lâng? doin? ?i izvor/  Nu-i u?or s?-?i fie dor./ Nu-i u?or s? fii curat/ Pe p?mânt înstr?inat./ V? las dorul cel durut/ ?i n?dejdea de la Prut./ V-am crescut, v-am ridicat,/ M pot duce,/ M? pot duce împ?cat.”



(Vota: 0)

Komentoni
Komenti:


Gallery

Pëllumb Gorica: Magjia e bukurive të nëntokës sulovare
Fotaq Andrea: Një vështrim, një lot, një trishtim – o Zot sa pikëllim!
Pëllumb Gorica: Grimca kënaqësie në Liqenin e Komanit
Shkolla Shqipe “Alba Life” festoi 7 Marsin në Bronx
Kozeta Zylo: Manhattani ndizet flakë për Çamërinë Martire nga Rrënjët Shqiptare dhe Diaspora