Cezarina Adamescu: Logodn? Mistic?

CEZARINA ADAMESCU

               LOGODN? MISTIC?

               Ce mistic?
               logodna ta cu Lumina
               logodna cea cristic?
               netrupeasc?
               ?i (ne)fireasc?
               Logodna cereasc?…

               Am dorin?a s? aflu
               Lumina
               de unde survine fiin?a,
               lumini?ul fiin?ial
               din cel primordial.

               Adu-mi m?car
               un strop de lumin? în dar,
               lumin? de har,
               în compensa?ie
               stropul de gra?ie,
               strop de azur
               v?zduhul cel pur
               s? m? înf??or
               de jur împrejur.
               Cu lumina de sine
               tainic? ?i adânc?
               lumina care din mine
               m?nânc?;
               îmi soarbe ?i m? absoarbe
               cavernele oarbe,
               orice fibr? sub?ire
               mi-o scoate din amor?ire.

               A?tept ora lin?
               Când umbra se scald?-n Lumin?;
               Lumina se mic?oreaz?,
               migreaz?,
               se duce-ncotro,
               spre nicicând,
               într-o frântur? de gând,
               într-o frântur? de vis,
               spre Paradis.
               Spre Raiul dintâi
               nestr?b?tut de c?lcâi
               nestr?b?tut de picior
               Paradisul ceresc
               la care tânjesc.

               Lumina e sup?rat?.
               Vreau s-o-mbunez.
               M-a?ez în fa?a ei drept
               ?i îmi bate în piept.
               Îmi bate-n grumaz
               ori pe obraz ?i pe pleoape
               pân? o simt foarte aproape.
               Îmi intr?-n privire
               ca o n?lucire
               ca o fantasm?
               o simt în plasm?
               în sângele lenevit,
               obrintit.

               Într-o zi
               Lumina a prins a-mi zâmbi.
               Surâdea frumos
               de te frângea la os.
               În plin soare
               î?i f?cea sufletul s?rb?toare.
               Într-alt? zi întristat?
               Ca o fat? nem?ritat?.
               Avea obraz pal
               Br?zdat ca un atol de coral.

               Lumina se lupt?
               din mine se-nfrupt?;
               raza ei frânt?
               în mine se-mplânt?.
               Adoarme, e treaz?,
               vocifereaz?,
               apoi st? ca mut?,
               cu uit?tura pierdut?.
               Eu o privesc
               ?i-ntineresc.

               A fost odat?
               o lumin? curat?
               o lumin? adev?rat?
               de Dumnezeu l?sat?.
               Cine-o g?sea se mântuia.
               O c?utau mul?i
               înc?l?a?i ?i descul?i,
               zdren??ro?i ori avu?i,
               încrez?tori, încrezu?i…
               Nimeni nu ?tia
               cum s? dea de ea.
               Îns? cei smeri?i
               o purtau în sine
               ?i le f?cea bine.

               Al?ii o c?utau în afar?
               s? le fac? via?a u?oar?.
               Pu?ini au aflat-o de-atunci
               doar cei cu suflet de prunci;
               doar cei cu suflet smerit
               Lumina o au g?sit.
               ?i eu o caut înc?
               pe un stei, pe o stânc?,
               la nadir, la zenit,
               pân? dincolo de infinit…
               Lumina de alabastru
               Venit? din astru…

               Anonim?,
               poezie f?r? de rim?,
               f?r? de sunet cuvânt
               lumin? de gând.
               Lacrimi de înger
               cu care sânger.

               Lumina îmi intr? prin pori.
               Cum s? mai mori
               sc?ldat în atâta lumin? str?in??
               Cum s? r?mâi
               cu lumina la c?p?tâi?
               Cu lumina c?zând la picioare
               Nu se mai moare.

               Lumina de inim? sfâ?iat?
               de carne sfârtecat?
               de chin în zadar,
               floarea de har
               a f?g?duin?ei.
               Lumina min?ii,
               monada fiin?ei
               genomul
               c?utându-?i omul.
               Lumini de suflet r?pit
               ?i mântuit.
               Lumina în care-am murit,
               în care-am înviat
               cu-adev?rat…

               Lumina din ochii Martei Ioanei
               privind spre Gr?dina Icoanei.
               Din ochii Octaviei-Marta
               c?zu?i pe Cartea…
               M? cur??? de prihan?
               Lumina diafan?,
               Lumina difuz?
               îmi e c?l?uz?,
               lumina cea nud?
               îmi e ca o rud?,
               Lumina cea sfânt?
               cu sunet m?-ncânt?…
               M?-ncing cu ea
               ca ?i cu o curea,
               ca ?i cu un brâu
               de maci,
               în câmpul cu grâu…

               Lumina voltaic?
               ?i cea laic?
               lumina de pe lobul urechii
               povara perechii
               pe filde?ul de obraz
               lumina luminând un necaz
               lumina p?rului înc?run?it
               de neiubit…

               Lumina suror?
               devreme-auror?,
               surata lumin?,
               suav? ?i lin?.
               Lumin? furat?
               cu o culoare-nsurat?,
               lumin? virgin?
               în plete se-anin?,
               pal? ?i sumbr?
               lumin? descununat? de umbr?.

               Pot str?inii
               s? vad? entropia luminii?
               Lumin? greier?
               mâna mea te cutreier?.
               Mâna mea te pa?te
               ?i pruncii ?i-i na?te.
               Mâna mea c?u? te-a f?cut
               inelu?
               pe degete r??chirate
               în nuan?ele spectrului toate.
               Tu m? cutreier?
               ?i m? furnic?
               lumina – arnic?,
               lumina de calomfir
               din preajma somnului,
               Mâna Maicii Domnului
               fir cu fir,
               fir sub?ire
               de neprih?nire…

               Odat?, când se-nsera
               Lumina m? urm?rea.
               Aproape de asfin?it
               m-a fug?rit,
               s-a ?inut scai de mine
               pân? m-am ascuns sub ruine.

               Pân? i-am intrat sub piele
               s-a ?inut pe urmele mele.
               S-a lipit de mine
               ca o str?in?
               pân? m-am f?cut
               leoarc? de lumin?.
               Se rev?rsa, îmi ?iroia,
               deversa,
               pân? se însenina.
               Voiam f?r? pricin?
               s? m? sp?l cu lumin?.

               Nu pot s? uit, nu,
               c? Lumina aceea e?ti Tu,
               Lumina cereasc? de sus,
               Numit? Iisus…

Zemra Shqiptare

Cezarina Adamescu: Logodn? Mistic?