Poezi rumune nga Silvia Butnaru

Poezi rumune

Silvia Butnaru

Conform surselor electronice, este o femeie tare mig?loas?, dedicat? scrisului ?i dornic s? ajute. S-a n?scut la  02.07.1948 în Timi?oara. A activat în mai multe cenacluri literare. A debutat iîn Revista de Limba Român? "S?pt?mâna Münchenez?", Editura lon Dumitru, München, 1988 (versuri). Debutul cu volumul ,,Orizontul lnfinitutui”, (versuri, Editura Pluralia, Bucure?ti, 1995). VOLUME PUBLICATE: ,,Miraj Paradoxal", (versuri, Editura Amurg Sentimental, Bucure?ti, 1999); ,,T?catul Cuv?ntului", (versuri, Edit. Amurg Sentimental, Bucure?ti, 1999; ,,C?l?tor Nic?ieri", "Reisender nach nirgendwo", (versuri, volum bilingv, român- german, Editura Radu B?rbulescu, München, 2000); ,,Str?luciri în Rou?", (versuri, Editura Damubius, Bucure?ti, 2003. Din 1987 tr?ie?te în Germania.

Poeme în albanez?, traduse de Baki Ymeri

 MEDITIM II

(Medita?ie II)

Minutat e trishtme degdisen

Orët rrjedhin

Përmes hiçit të kohës

Ditët i tubojnë valët

E kohës

Muajt i gërshetojnë

Stinët të masin bukurinë

Vitet zbaviten shtigjeve

Të jetës

Me fatin e një dashurie

(Bukuresht, 25 dhjetor 1986)

DESHA...

(Am dorit...)

Të të kem pranë meje

Duke ma përfshirë belin –

Duke e gjetur mendimin e fshehtë.

Desha...

Të zbuloj universin

Në netën e kthjellta

Duke menduar se më pret te kroi.

Numërojmë pika të ngrohta të shiut

Duke rendur bardhësisë së përroit

Duke dashur një spërkatje dashurie.

Desha...

(Gjermani, korrik 1988)

SHEMBEN AGIMET

(Se destram? zorii)

Pranvera të dëbuara

Nga vapa e verës

Fshihen nën hije

Heshtjet e harruara.

Vetëm malli e diel

Sa pritje

Është tubuar

Nën dritën e hënës

Në lartësinë e mbrëmjes

(Bad Kreuznach, tetor 1989)

Versurile Silviei Butnaru rimeaz? cu ve?nicia

Cuvântul e un dar minunat de la Dumnezeu… poate cel mai minunat! Logodna tainic? dintre sunet ?i sens este evenimentul pe care îl s?rb?torim de fiecare dat? când cuvântul unui om drag atinge, repede, dar ve?nic, sufletul nostru însetat de viul vie?ii ?i de sensul ei t?inuit în infinite forme. Pentru Silvia Butnaru, fiecare cuvânt se împarte la 8, fiecare vorb? se divide cu infinitul. Poeziile ei rimeaz? cu ve?nicia ?i cu frumosul, înve?nicind ?i înfrumuse?ând gândul celui care se adap? din ele.

Silvia Butnaru este unul dintre oamenii care au descoperit puterea nem?surat? a cuvântului ?i au f?cut din cuvânt o a treia mân?, pe care au sfin?it-o s? r?mân? ve?nic întins? oamenilor. Bra?ul acesta neobosit trage înapoi pe cei pe care greut??ile vie?ii i-au dus pân? pe sprânceana pr?pastiei existen?iale. Poeta Silvia Butnaru î?i d?ruie?te cuvintele oricui îi iese în cale ?i se ascunde în ele cu toat? frumuse?ea ?i bun?tatea sufletului ei deodat? nobil ?i smerit. "Se risipe?te pe sine", a?a cum o învinuiesc prietenii. Iar pentru c? în inim? are mai multe cuvinte bune decât oamenii pe care îi întâlne?te, le a?terne pe hârtie. Gândurile ei se îmbrac? în litere de plumb ?i se r?stignesc în deplin? ascultare pe coala alb?. Dar ochiul care le cite?te tope?te plumbul, iar acestea se vars? din bel?ug pe suflet, înfierbântându-l de dorul vie?ii. Fiecare poezie de-a ei este copilul unei tr?iri intense, n?scut "la plinirea vremii", înf??at în delicat? hârtie ?i tuturor oferindu-se spre alinare ?i bucurie.

Ea îns??i are sufletul aceluia?i copil care la vârsta de 13 ani s-a îndr?gostit de cuvânt ?i a început s? scrie. N?scut? în focul lui Cuptor, în anii neuitatului â48, a îndr?git cartea ca pe propriii p?rin?i. "Pentru mine, cartea e ca un medicament pentru suflet. Când eram copil, citeam foarte mult, iar când se întuneca afar?, venea tata, stingea lumina, ne ura "Noapte bun?!" ?i ne spunea "Copii, trebuie s? v? culca?i!". Eu luam cartea de sub pern? ?i citeam la lumina lunii sau a felinarului din strad?. Voiam neap?rat s? v?d cum se continu? întâmpl?rile din carte", poveste?te Silvia Butnaru. La o vârst? fraged? ?i-a f?cut debutul la unul din cenaclurile bucure?tene. Într-un timp foarte scurt, oameni de cultur? din aproape toate cenaclurile din Capital? o chemau insistent, convin?i c? tân?ra poet? Silvia are darul de a readuce speran?a ?i entuziasmul celor pasiona?i de literatur?.

De câte ori m-am r?zvr?tit, de atâtea ori m-am reîntors

Necazurile ?i sup?r?rile, îns?, nu au ocolit-o nici pe ea, dar credin?a în mila ?i ajutorul lui Dumnezeu a ?inut-o neclintit?. "Am avut probleme foarte mari în via?? ?i m-am sup?rat pe Cel de sus. Am r?bufnit în plâns, dar am zis c? trebuie s? am credin?? ?i s? merg mai departe. Iar atunci am sim?it o putere, un curaj care m? uimea ?i pe mine. M? întrebam de unde ap?ruse curajul acela, chiar atunci când eu eram la marginea pr?pastiei. Exista ceva care m? ajuta s? merg mai departe. De câte ori m-am r?zvr?tit, de atâtea ori m-am reîntors. De fiecare dat?, am rec?p?tat credin?a în acea Putere care exist? deasupra noastr? ?i pe care nu o putem nega", m?rturise?te poeta. Tot greut??ile vie?ii au împins-o, în urm? cu un sfert de secol, pân? dincolo de hotare, în Germania.

A l?sat multe în urm?, dar singurul lucru la care nu a putut renun?a sub nici o form? a fost poezia. La doar un an dup? ce s-a stabilit printre nem?i, Silvia Butnaru public? primele poezii în revista de limba român? "S?pt?mâna münchenez?". A fost primit? cu bra?ele deschise în Asocia?ia Scriitorilor Români ?i Germani din Bavaria, iar câ?iva ani mai târziu a publicat primul volum de poezii, intitulat "Orizontul Infinitului", urmat de alte cinci volume, care au recomandat-o pentru a fi primit? în Uniunea Scriitorilor din România.

"O poezie care nu are un mesaj e p?cat s? existe pe hârtie"

Ceea ce distinge poezia ei de multe dintre crea?iile literare contemporane este caracterul educativ. Fiecare poezie este o scurt? "catehez?", menit? s? sensibilizeze cititorul spre a fi mai bun. "Poezia mea e pu?in educativ?. Dau sfaturi din experien?ele mele de via??, din greut??ile pe care le-am avut de-a lungul vie?ii, din bucuriile mele; toate le ofer prin scris ?i celor din jur. Se spune c? poetul este dator s? transmit? ?i celorlal?i oameni tr?irile lor. Fiecare om are ni?te tr?iri, dar nu le poate exprima în scris. Poetul poate acest lucru. Deci, datoria lui este de a transmite semenilor tr?irile lui. ?i atunci, ne g?sim cu to?ii fra?i de necaz, de bucurie… ne reg?sim cu to?ii în cuvânt. O poezie care nu transmite un mesaj, un sentiment, o tr?ire nu poate fi numit? poezie. O poezie care nu are un mesaj, eu spun c? e p?cat s? existe pe hârtie; stric?m copacii, distrugem natura pentru nimic. Muzica, pictura, poezia ?i sculptura au o leg?tur? între ele: d?ruirea de sine. Eu m? d?rui. M? risipesc celorlal?i, cum îmi mai spun prietenii. Dar aceast? risipire o v?d ca pe o datorie ?i ca pe un ecou. Se întoarce la mine dubl? bucurie, pentru c? v?d de multe ori c? oamenii recap?t? încrederea în propriile lor for?e. De multe ori, încrederea în noi o c?p?t?m oferit? de al?ii: în Biseric?, în familie. Eu m? bucur s? pot da încredere cuiva în propriile sentimente, în puterile lui. Tr?ie?ti altfel când gânde?ti despre tine c? e?ti un om demn", spune Silvia Butnaru.

O alt? tr?s?tur? a poeziilor sale este responsabilitatea. Fiecare cuvânt este cânt?rit cu aten?ie, astfel încât acesta s? nu r?neasc? nici mintea ?i nici inima celui care îl cite?te. "O singur? poezie poate întoarce lu-mea invers. Asta înseamn? mare putere în cuvânt. Trebuie s? folosim cuvântul înspre binele oamenilor, nu spre r?ul lor. Exist? o responsabilitate în ceea ce oferi prin scris oamenilor. În momentul în care te nume?ti scriitor sau poet, e?ti obligat s? oferi oamenilor doar ceea ce este bine, nu s? îndemni la lucruri urâte. Asta e educa?ia pe care am primit-o de la p?rin?ii ?i bunicii mei… este o amprent? a neamului."

De?i toate poeziile respir? duhul tr?irii cre?tine, Silvia Butnaru scrie ?i poezii explicit religioase. F?r? s?-?i propun? în mod inten?ionat, în fiecare an, la 24 decembrie, scrie o poezie de Cr?ciun. "Starea aceea de spirit din ajunul Cr?ciunului m? ajut? s? m? reculeg ?i s? scriu ori o proz? scurt?, ori o poezie, dar întotdeauna în ajun. Marile s?rb?tori îmi ofer? mereu o îmbog??ire a sufletului."

Dac? î?i pierzi identitatea de credin?? ?i de neam, te pierzi pe tine însu?i

Ajuns? în Germania, peste sufletul ei s-a pr?v?lit un alt bolovan, care înc? mai apas? greu: dorul de ?ar?. Nu a reu?it s? ?i-l aline decât prin credin?? ?i cultur?. A luat leg?tura cu to?i scriitorii români din zona Frankfurt am Maim ?i, împreun? cu ei, a început a organiza întâlniri culturale receptate cu mult respect ?i de c?tre cet??enii nem?i. "Am organizat întâlniri culturale, tocmai pentru a da curaj românilor de acolo s? nu ne pierdem ca români. Dac? î?i pierzi identitatea de credin?? ?i de neam, te pierzi pe tine însu?i, î?i pierzi orientarea în via??", spune poeta. În ora?ul în care s-a stabilit, Bad Kreuznach ("B?ile de dup? Cruce"), a început, împreun? cu un preot român, s? fac? toate demersurile pentru înfiin?area unei parohii române?ti, pentru c? cea mai apropiat? biseric? româ-neasc? este cea de la Offenbach, aflat? la 100 de kilometri distan??. De?i s-au f?cut pa?i importan?i, înc? nu s-a reu?it înfiin?area parohiei. R?mâne îns? un "proiect de suflet" al artistei, pentru care înc? mai lup-t?. Pân? atunci are grij? în continuare de românii din Germania ?i chiar ?i de cei din ?ar?, unde revine adesea ?i face dona?ii de carte mai multor ?coli ?i biblioteci. Este un crez de via?? pe care l-a înscris într-una din poeziile ei: "P?s?rile se întorc totdeauna la cuibul lor prim?vara". Dragostea de ?ar? nu i-o r?pe?te nimeni: "Inima românului din str?in?tate este foarte aproape de ?ar?. Uneori, românul de acas? se vinde repede. Pe noi nu ne cump?r? nimeni!" (Gheorghe-Cristian Popa)