Zemra Shqiptare - Baki Ymeri: Katër poetë shqiptarë në një antologji rumune

Katër poetë shqiptarë në një antologji rumune

Nga Baki Ymeri

Katër poetë shqiptarë në një antologji rumune me rreth 100 poetë nga Rumania e bota. Fjala është për një vëllim voluminoz (me 500 faqe) në të cilin janë përfshirë poetët e prezantuar në revistën Oglinda literara gjatë periudhës 2000-2007. Për realizimini e kësaj vepre është përkujdesur poeti Laurian Stanchescu, anëtar i Lidhjes së Shkrimtarëve të Rumanisë. Libri mban titullin Antologie de poezie, duke patur për autor të parathënies shkrimtarin Gheorghe Andrei Neagu, drejtor i revistës Oglinda literara (Pasqyra letrare) e cila del Fokshan të Rumanisë, dhe e cila prezanton pothuajse në çdo numër edhe vlera shqiptare.

Krahas poetëve rumunë dhe universalë, në këtë vëllim e shohin dritën e botimit edhe vargjet e katër poetëve shqiptarë nga Kosova, Shqipëria dhe Diaspora shqiptare: Ali Podrimja (Maskat, Molla e nënës), Xhevahir Spahiu (Verbërim, Dimërim, Të rënë nga fuqia, Refugjatët, Shpërngulja e zogjve, Djali i natës, Monotoni, Shenjë e gjallë, Bota, Në parelën nr…), Mardena Kelmendi (Çasti im shekullor, Dashuroj, Nesër, Lermë), Baki Ymeri (Pastel, Pas shiut, Puthja, Murmurimë, Fqinjët e dritës, Shigjeta). Poezitë e Ali Podrimjes dhe Xhevahir Spahiut i ka rikënduar në gjuhën rumune Luan Topçiu, ndërsa vargjet e Mardena Kelmendit autori i këtij shënimi. Në ndërkohë, gjatë këtij viti pason të dalë në Bukuresht edhe një përmbledhje e re, e përbashkët, me nga pesë poetë rumunë e shqiptarë, duke patur për tematikë mërgimin dhe lirikën e dashurisë.

MARDENA KELMENDI (Italia)

Clipa mea secularã

Fixatã încã

Cu ideea de a fi

Caut în mine inexistentul,

Iluzie?!

Ca un vis rãmas pe jumãtate

Atunci când vei spune “Da”,

Te trezeşti...

Reflex? Dorinţã? Datorie?

Realitate?!

Somn stricat

Iau cu mânie

Trezirea

Ce-mi-a furat visul,

Mã-nseninez, simt încã

Gustul amar al pierderii

Punând la probã mintea

Fostului vis -

Vis-viaţã,

Trupul şi plãcerea,

Cunostiinţa timpului meu

Trezit

Acolo unde tu mã astepţi singur,

Clipa mea secularã

Unde porneşte

Cãlãtoria mea infinitã.

Iubesc

Iubesc pânã la durere

Iubirea mea

Netrãitã

Cu tine!

Ochii mei

Privind spre tine

Buzele tale se prelungesc

Si sãrutã aerul

Pe care-l sorbi,

Iubesc

Şi lacrima inimii

Care picurã pentru tine,

Cãzând ca cerneala

Printre degetele mele,

Iubesc

Tot timpul,

Plâng, urãsc, râd si cânt

De aceea mor,

Dând esenţa vieþii

Ceea pe care mi-o dai tu

Amore mio!

Mâine

Întunericul a acoperit totul

Şi aceastã zi s-a dus,

Mâine, ziua întunericului,

O cunosc în tremurul cel dintâi,

Cândva mã-ntrista venirea ei,

Acum prea indispensabil,

Pentru a albi gândurile negre

Ale zilei mele...

Lasã-mã

Lasã-mã sã te vãd cu umbra suspiciunii

Ca sã nu te numesc necredinţã!

Sã-i spun încã judecãţii odatã “lasã-mã”

Ca imaginea ta s-o denumesc “Om”

Şi vreodatã când îţi voi lipsi

Sã ştii de ce aceastã era hotarârea mea

Fiindcã pe iubirea nu o pot încurca

Cu cuvinte mincinoase şi promisiuni

Inima care are iubire

Nu poate sã batã la poarta necredinţei!

(In romaneşte de Baki Ymeri)

ALI PODRIMJA (Kosova)

Mãştile

Cine eşti tu cel care vorbeşti

Fãrã ca noi sã-ţi fi vãzut vreodatã chipul?

Sunt multe mãşti

în jurul meu, în jurul lumii:

mãşti care vorbesc

mãşti care nu vorbesc

măşti care merg

mãşti care nu ajung nicãieri

mãşti care se nasc

mãşti care nu mor

mãşti care o viaþa întreagã

mi s-au privit în oglindã

cine eşti tu care stârneşti colbul

în urma visului şi pleci?

Mãşti câte vrei

în jurul meu, în jurul lumii.

Mãşti colorate,

Mãşti nenumãrate,

Mãşti care-n biserici şi geamii,

în faţa Domnului şi a Satanei

chipul şi-l preschimbã-n rât de porc?

şi de dragul unei roţi de limuzinã,

pe Rozafa şi pe Socrate îi vând

Mãşti la care nu poþi ajunge

Nici cu mâna nici cu scara,

Mãşti care nu pot fi uitate

O fiinþe unicelulare, mãºşi câte vrei

Fie mãşti pentru Olimp

Fie pentru Babilon

Curaj şi rãbdare s-aveţi;

Cãci mãşti vor fi şi pentru crime.

Cine eşti tu cel care vorbeşti

Fãrã ca noi sã-ţi fi vãzut chipul vreodatã?

Mãrul mamei

Nu mã sculasem încã din somn

Şi-n strachinã picã

Mãrul Mamei

El şade acolo uimit la capãtul patului meu

şi lumina îi descoperã minunata formã.

Se uita la mine şi parcã îmi spune:

Mã vei mângâia sau mã vei musca?

În îndelung mãrul în mânã,

îl şterg cu batista mea de la nuntã

cu grijã şi dor.

El strãluceşte şi mai tare şi îmi zâmbeşte

Încet, încet eu mã prefac

în sâmburele lui.

Atunci, când eu îi cuceream şi miezul,

Strãlucirea lui roşiaticã mã învãlui cu totul

O, Doamne!

îl curãþai de coajã şi îl mâncai

fãrã nici un pic de milã

Mama îşi va mai aminti de mine?

(În româneste de Luan Topciu)

XHEVAHIR SPAHIU (Albania)

Orbirea

Sã nu-mi vorbeşti despre Zachino,

Tak-tak troncãnea pe pietre

Bãţul ochilor orbi.

Universul înmormântat în pupilele goale,

Fãrã culori,

Fãrã volume,

Ca noaptea potopului universal

Tik-tak. Nici dragoste. Nici urã.

Foc stins. Tik-tak. Timp nemãsurat

Tik-tak. Veşnic.

Zachino, ce cauţi acolo sus?

Ce faci, calci propria-ţi umbrã ?

Dar despre mine, ce se spune pe lumea cealaltã ?

Cu Zachino sau cu noaptea vorbesc ?

Treceam pe trotuarul celãlalt cât îl vedeam,

De ochii orbi şi oasele mi se cutremurã.

Tu eşti pricina cã am alergat ca orbul spre luminã

Îþi mulţumesc, Zachino.

Iernare

O perdea de ploaie

Mã desparte de lume.

Perdeaua dispare

Dar eu tot despãrţit de

Lume rãmân

Cãzuţi de la putere

Ce simpli,

Ce simpli sunt dupã ce cad de la putere,

Ca berbecii când le cad coarnele,

Sunt gata sã-i zãmbeascã şi orbului.

Înduioşare a secolului.

Refugiatii

Eu am spus: a plecat durerea.

Ei au spus: a plecat drojdia, drojdia

din fundul ceşcuţei

şi vestea lumea a strãbãtut-o.

Dar cafeaua, dar cafeaua cine a bãut-o?

Migratia pãsãrilor

Pom ciudat trupul meu.

În fiecare zi

Din cuiburile inimii

Migreazã pãsãri.

Fiul noptii

Din bezna mitrei

În bezna mormântului-

beznã

Lumina?

În cer.

Monotonie

Fermecate salciile pe câmpie, fermecate;

Bâzâie gâzele în vãratic, bâzâie.

Doamne,

Trimite-ne o bubuiturã.

Semn viu

În capãtul ogorului mãgarul

Împotriva muştelor dã din coadã

din când din când

coada acestei statui

este singurul semn viu

Lumea

Lumea priveşte tot mai adânc în sufletul meu şi vede

Ceva pe care eu însumi nu pot vedea.

O cunosc şi nu o cunosc.

Pe paralela nr...

Pe arcul electric

Dintre rãsãrit şi apus

Arde

Steaua

Omului.

(În româneşte Luan Topciu)

BAKI YMERI (Romania)

Sãrutul

Spune-mi, Laura,

Maicã-ta cu ce te-a alãptat,

În ce odãi te-a încuiat

De miroşi atât de frumos

A trup legãnat

Şi a pustii mângâieri?

De unde furi oare pofta

Pe care ţi-o simt

Pe sânul amar sãrutat

De norul descopciat

La cãmaºa lui de bumbac?

Buzele tale sunt fragi?

Vai, Laura,

La amiazã când a fulgerat,

De la fulger s-au înmiresmat.

Murmur

Cu sufletul pe buze

Trebuie sã fie fiinţa

Sau buzele sã caute

Sufletu-acela

Care fuge de ele

Ori sufletul sã afle

Buzele-acelea

Care sã spunã :

Stai liniştit,

Noi murmurãm pentru tine !

Vecinii luminii

Vino iubito

Sã devenim vecinii luminii!

Tu nici nu ştii

Cã în faþa ta

Existã biblioteci neguroase!

Vino, am şoptit.

Deschide aceste antice cãrţi

Şi lasã-mã

Sã-ţi mângâi trufia!

Sãgeatã

Dulce luminã de pãmânt,

Buzele tale mai sunt,

Zmeuri de munte

Şi de câmpie?

Ochii tãi de copil

Mai sfredelesc un tril

Prin lucerne şi trifoiuri de munte?

Mai eşti înmiresmatã punte

Peste râul umil?

Ne vom duce tot mai departe,

Buni ca sarea-n bucate

Sau vom trage cu arcul de vânt

Pânã când se va-nfige-n pãmânt

Sãgeata ce-aleargã spre moarte?

Pastel

Scoica sânilor tãi

Era sfântã ca luna,

Culoarea lor albã

Era precum spuma

La marginea mãrii.

Dupã ploaie

Dupã ploaie,

Lumea cade pe gânduri

De singurãtate.

Chiar şi tinerele fete ale oraşului

Parcã sunt cuprinse de bãtrâneţe,

Chiar ºi cei ce nu au nici o idee

Despre trecerea cuvintelor în luminã,

Par sã-înţeleagã ce-i suferinţa.